DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. CREANGĂ, P. 294. Lăsa un moment degețelele ei dulci în mînile lui. EMINESCU, N. 74. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii, din care se extrage digitalina (Digitalis purpurea). substantiv masculindegețel
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el. substantiv neutrudegețel
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. CREANGĂ, P. 294. Lăsa un moment degețelele ei dulci în mînile lui. EMINESCU, N. 74. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii, din care se extrage digitalina (Digitalis purpurea). substantiv neutrudegețel
degețél s. n., pl. degețéle temporardegețel
degețél n., pl., e. Deget mic. S.m., pl. eĭ. Digitală. Pl. Vest (degețeĭ). Gogoșĭ care, în loc să fie tăĭate cu gura paharuluĭ, îs tăĭate cu cuțitu și-s crestate pe marginĭ (ca niște „degete”). V. nalangîtă. temporardegețel
!degețél-róșu (plantă) s. m., pl. degețéi-róșii temporardegețelroșu
degețel | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | degețel | — |
plural | degețelule | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | degețeilor | — |
degețel | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | degețel | — |
plural | degețelule | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | degețeilor | — |