deferit definitie

*defér. a -í v. tr. (lat. dé-fero, -férre, d. férre, a purta, a duce. – Defer, deferă, defeream; să defere. V. con-, in-, pre-, su-fer, delațiune). Decern, daŭ: a deferi onorurĭ. A deferi în justiție, a da în judecată. V. intr. Cedez, condescind: a deferi etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva, a ceda, a condescinde etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva. verb tranzitivdefer

DEFERÍ vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite în judecată, a supune spre judecare în fața justiției. ◊ A deferi jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. [P.i. defér. / < fr. déférer, lat. deferre]. verb tranzitivdeferi

DEFERÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare în fața justiției. ♦ a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. (< fr. déférer, lat. deferre) verb tranzitivdeferi

deferì v. 1. a da, a conferi: a deferi onoruri; 2. a trage în judecată; 3. a condescinde din respect. verb tranzitivdeferì

deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére verb tranzitivdeferi

DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. verb tranzitivdeferi

DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) 1. (Determinat prin « justiției », « tribunalului » etc.) A trimite (pe cineva) în judecată; a supune o cauză unui for judecătoresc. Sabotorii au fost deferiți tribunalului. ◊ A deferi jurământ = a pune pe cineva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. 2. (Neobișnuit) A da, a acorda (cinste, demnități, distincții); a conferi. Maiorul... își înălță vesel sabia în sus, mulțumind cu entuziasm colonelului că a deferit lui și muscelenilor săi această onoare. ODOBESCU, S. III 583. verb tranzitivdeferi