reduceri si promotii 2018
Definitie defăima - ce inseamna defăima - Dex Online

defăima definitie

*defáĭm, a -făĭmá v. tr. (d. faĭmă saŭ lat. pop. dĭffamiare, cl. defámo și diffámo, -are, a defăĭma). Critic, vorbesc de răŭ, calomniez. – Și defăĭm, defăĭmez și desfaĭm. temporar defaĭm

defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză temporar defăima

defáimă (-me), s. f. – Ponegrire, calomniere. Lat. *diffamia (Pușcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca infamia. Este cuvînt înv. și rar. În general, cercetătorii preferă să plece de la vb. *diffamāre, prin intermediul unei var. pop. *diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – Der. defăima, vb. (a ponegri, a calomnia, a discredita), apare din sec. XVII; defăimător, adj. (care defăimează). Cf. faimă. temporar defaimă

DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. verb tranzitiv defăima

DEFĂIMÁ, defáim, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputația cuiva; a bîrfi, a huli, a ponegri, a calomnia. Defăimat ești, ponegrit de asemeni, însă asta-i spre folosul domniei-tale. SADOVEANU, Z. C. 152. E bine că omul vrodată P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată. PANN, P. V. I 13. ♦ Refl. (Rar) A se compromite, a se face de rîs. Nu vedeți, nerușinați, Cît o să vă defăimați? TEODORESCU, P. P. 105. 2. (Învechit) A disprețui, a desconsidera, a subaprecia, a nu lua în seamă, a înjosi, a umili. Oh ! mă defaimă pentru că-l iubesc din toată inima. NEGRUZZI, S. I 22. Cine mă defaim' o dată, eu de rudă nu-l cunosc. DACIA LIT. 143. – Prez. ind. și: defăimez. verb tranzitiv defăima

defăimà v. a vorbi de rău. [Tras din defaimă = lat. DIFFAMIA]. verb tranzitiv defăimà

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului defăima

defăima   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) defăima defăimare defăimat defăimând singular plural
defăimând defăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) defaim (să) defăimez defăimam defăimai defăimasem
a II-a (tu) defăimezi (să) defăimezi defăimai defăimași defăimaseși
a III-a (el, ea) defăimea (să) defăimai defăima defăimă defăimase
plural I (noi) defăimăm (să) defăimăm defăimam defăimarăm defăimaserăm
a II-a (voi) defăimați (să) defăimați defăimați defăimarăți defăimaserăți
a III-a (ei, ele) defaimă (să) defăimeze defăimau defăima defăimaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z