dedus definitie

*dedúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. de-dúcere. V. duc). Sustrag, scot o sumă dintr’alta: a deduce cheltuĭelile făcute. Conclud, trag o consecŭență: dacă tremurĭ, deduc că ți-e frig. verb tranzitivdeduc

DEDÚCE vb. III. tr. A desprinde o judecată particulară dintr-o judecată generală; a trage o concluzie (pe calea deducției). [P.i. dedúc. / < lat. deducere, cf. fr. déduire]. verb tranzitivdeduce

dedúce (dedúc, dedús), vb. – A trage o concluzie. Format pe baza fr. déduire, plecîndu-se de la duce. – Der. deducți(un)e, s. f., din fr. déduction; deductiv, adj., din fr. déductif. verb tranzitivdeduce

DEDÚCE vb. tr. a face o deducție. (< lat. deducere, după fr. déduire) verb tranzitivdeduce

deduce v. 1. a scădea o sumă dintr’alta; 2. a trage o consecință dintr’un principiu. verb tranzitivdeduce

dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús verb tranzitivdeduce

DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. verb tranzitivdeduce

DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta mai generală sau un fapt din altul, a ajunge la o concluzie, a trage o concluzie. După ce stabili punctele cardinale, deduse că steaua strălucea deasupra apusului. GALACTION, O. I 615. Se putea deduce de la prima vedere că a mîncat dulceață. C. PETRESCU, Î. II 154. verb tranzitivdeduce