DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. substantiv masculindedițel
DEDIȚÉL, dediței, s. m. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee otrăvitoare din familia ranunculaceelor, cu frunze păroase și flori mari albastre-violete în formă de clopot; are proprietăți colorante și farmaceutice (Pulsatilla pratensis). Dediței și viorele, brebenei și toporași. ALECSANDRI, P. A. 120. Iaca, după perdelele aceste albe, dediței, viorele și lăcrămioare. NEGRUZZI, S. I 322. – Variantă: dedețél (ODOBESCU, S. III 173) s. m. substantiv masculindedițel
a lua un dedițel expr. a se sinucide prin otrăvire substantiv masculinaluaundedițel
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre substantiv masculindedițel-de-mare
a înghiți un dedițel expr. a se otrăvi, a se sinucide prin otrăvire. substantiv masculinaînghițiundedițel
dedițel | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dedițel | dedițelul |
plural | dediței | dedițeii | |
genitiv-dativ | singular | dedițel | dedițelului |
plural | dediței | dedițeilor |