dedițel definitie

credit rapid online ifn

dedițel, dediței s. m. 1. somnifer. 2. otravă. substantiv masculindedițel

dedițél s. m., pl. dedițéi, art. dedițéii substantiv masculindedițel

credit rapid online ifn

DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. substantiv masculindedițel

DEDIȚÉL, dediței, s. m. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee otrăvitoare din familia ranunculaceelor, cu frunze păroase și flori mari albastre-violete în formă de clopot; are proprietăți colorante și farmaceutice (Pulsatilla pratensis). Dediței și viorele, brebenei și toporași. ALECSANDRI, P. A. 120. Iaca, după perdelele aceste albe, dediței, viorele și lăcrămioare. NEGRUZZI, S. I 322. – Variantă: dedețél (ODOBESCU, S. III 173) s. m. substantiv masculindedițel

a lua un dedițel expr. a se sinucide prin otrăvire substantiv masculinaluaundedițel

dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre substantiv masculindedițel-de-mare

a înghiți un dedițel expr. a se otrăvi, a se sinucide prin otrăvire. substantiv masculinaînghițiundedițel

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidedițel

dedițel   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dedițel dedițelul
plural dediței dedițeii
genitiv-dativ singular dedițel dedițelului
plural dediței dedițeilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z