dedat definitie

DEDÁ vb. I. refl. 1. A se deprinde, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica pentru ceva. ♦ A se nărăvi. [Cf. lat. dedere, după da]. verbdeda

DEDÁ vb. refl. 1. a se deprinde, a se familiariza (cu), a se acomoda. 2. a se consacra, a se dedica. ◊ a se nărăvi. (< lat. dedere) verbdeda

dedá (dedáu, dedát), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obișnui, a se familiariza. Origine incertă. Se consideră în general ca reprezentant direct al lat. dedĕre, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Pușcariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este însă atestat uzul său popular, sau anterior sec. XIX. După Tiktin și Scriban, ar fi formație neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curînd prima opinie. verbdeda

!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți verbdeda

dedà v. 1. a se da cu totul la ceva: s’a dedat la studii; 2. a se deprinde: era dedat la rele. [Lat. DEDARE]. verbdedà

DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da²). verbdeda

DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se adapta (la ceva), a se acomoda. Încetul cu încetul li s-au dedat ochii cu strălucirea. RETEGANUL, P. II 15. După ce șezu acolo cîteva zile mai dedîndu-se cu lumea... plecă, luîndu-și calul cu sine. ISPIRESCU, L. 148. Bate-l, doamne, cui nu-i place Gura de fată bărnace, Că nici mie nu-mi plăcea, Pîn'nu m-am dedat cu ea Dac-am prins a mă deda, N-a fost cap de-a o lăsa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. 2. (Construit cu prep. «la» sau cu dativul) A se da cu tot dinadinsul; a se consacra, a se dedica la ceva. De ce nu s-ar deda el la un asemenea studiu? MACEDONSKI, O. III 87. Nu se prea dedeau la învățătură de carte. CARAGIALE, O. III 162. ♦ A face ceva rău în mod regulat, a se nărăvi. Esmeralda: Ce să observ? Berbecaru: Tipii suspecți, care se dedau la tot felul de comicării grave? CAMIL PETRESCU, T. III 317. Mulți dintre cei de la trenurile regimentare... se dedau la un jaf rece. id. U. N. 291. verbdeda

dedáŭ (mă), a -á v. refl. (d. daŭ). Vest. Mă deprind, mă acomodez: s’a dedat cu suferința. Neol. (lat. dédere). Mă daŭ, mă aplic: s’a dedat studiilor (saŭ la studiĭ). verbdedaŭ