decimare definitie
DECIMÁRE s.f. Acțiunea de a decima și rezultatul ei; ucidere în masă, decimație. [< decima]. substantiv feminin decimare
decimáre s. f., g.-d. art. decimắrii; pl. decimắri substantiv feminin decimare
DECIMÁRE, decimări, s. f. Acțiunea de a decima și rezultatul ei; ucidere în masă; decimație. – V. decima. substantiv feminin decimare
DECIMÁ vb. I. tr. 1. (La romani și în feudalism) A pedepsi o armată, o unitate militară, executând câte unul din zece soldați prin tragere la sorți. 2. A ucide, a omorî în număr mare. [< lat. decimare, cf. fr. décimer]. verb tranzitiv decima
DECIMÁ vb. tr. 1. (la romani și în evul mediu) a pedepsi o unitate militară executând câte unul din zece soldați, prin tragere la sorți. 2. a ucide, a omorî în număr mare; a extermina, a masacra. (< fr. décimer, lat. decimare) verb tranzitiv decima
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și Evul Mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. verb tranzitiv decima
DECIMÁ, decimez, vb. I. Tranz. 1. (De obicei despre războaie și despre epidemii; cu privire la colectivități) A ucide, a omorî în număr foarte mare. Trei regimente de infanterie au fost decimate la Fîntîna Albă. CAMILAR, N. I 39. 2. (La romani și în epoca feudală) A pedepsi o trupă de soldați, executînd pe unul din zece, ales prin tragere la sorți. verb tranzitiv decima
*deciméz v. tr. (lat. décimo, -áre). Pedepsesc cu moartea ucizînd după sorțĭ unu din zece, cum făceaŭ comandanțiĭ romanĭ cînd soldațiĭ nu se purtase vitejește. Fig. Ucid în număr mare: holera decimase armata. V. zecĭuĭesc. verb tranzitiv decimez
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului decimare
| decimare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | decimare | decimarea |
| plural | decimări | decimările | |
| genitiv-dativ | singular | decimări | decimării |
| plural | decimări | decimărilor | |