decernut definitie

*decerne, -cernút, a -cérne v. tr. (lat. de-cérnere, d. cérnere, a zări, a cerne. V. decret, cern). Poruncesc, decretez (ca judecător): a decerne pedepse. Acord, daŭ: a decerne un premiŭ, o decorațiune. – Fals a decerna (după fr. décerner). verb tranzitivdecerne

decerne v. 1. a acorda, a da: a decerne un premiu; 2. a pronunța judecătorește: a decerne o pedeapsă. verb tranzitivdecerne

DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. verb tranzitivdecerna

DECÉRNE vb. III v. decerna. verb tranzitivdecerne

DECÉRNE vb. III v. decerna. verb tranzitivdecerne

DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (o răsplată, un premiu, o decorație). (Refl. pas.) În cadrul unei festivități... s-au decernat premiile autorilor celor mai valoroase lucrări dintre cele prezentate la concurs. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2729. – Forme gramaticale: (cu amestecul unor forme de la infinitivul învechit de conjugarea a III-a) prez. ind. pers. 3 decerne, decern; prez. conj. pers. 3 sg. și pl. să decearnă; viitor voi decerna și voi decerne; condițional aș decerna și aș decerne. – Variantă: decérne (ODOBESCU, S. II 351) vb. III. verb tranzitivdecerna