decent definitie

decént (tă), adj. – Cuviincios, pudic. Fr. décent. – Der. (din fr.) indecent, adj.; decență, s. f.; indecență, s. f. adjectivdecent

DECÉNT, -Ă adj. Cuviincios. [Cf. fr. décent, lat. decens]. adjectivdecent

DECÉNT, -Ă adj. 1. cuviincios; reverențios, plin de decență. 2. pudic, rușinos. (< fr. décent, lat. decens) adjectivdecent

*decént, -ă adj. (lat. décens, -éntis, d. decet, se cuvine. V. decor). Conform decențeĭ, cuviincĭos: purtare, vorbă decentă. Adv. În mod decent. adjectivdecent

decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte adjectivdecent

decent a. cuviincios. adjectivdecent

DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. adjectivdecent

DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Care este așa cum cere buna-cuviință, plin de decență, cuviincios. Limbaj decent. ▭ Nu o duce decît la filmele morale și decente. C. PETRESCU, C. V. 89. Mi se pare că iau act cu brutalitate de fapte care nu mă privesc și nu-i decent să mă privească. IBRĂILEANU, A. 17. adjectivdecent