decadent definitie

DECADÉNT, -Ă adj. 1. Care decade, în declin. 2. Propriu decadentismului. // s.m. și f. Adept al decadentismului. [Cf. fr. décadent, it. decadente]. adjectiv decadent

DECADÉNT, -Ă I. adj. 1. care se află în decadență; în regres. II. adj., s. m. f. (adept) al decadentismului. (< fr. décadent) adjectiv decadent

*decadént, -ă adj. și s. (fr.décadent, it. decadente, d. lat. cádens, -éntis, care cade, și pref. de-). Care decade: monarhie decadentă. Căruĭa-ĭ plac rafinăriile decadențeĭ: poet decadent, un decadent. adjectiv decadent

decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte adjectiv decadent

decadent a. 1. ce ține de decadență; 2. fig. cu stilul enigmatic, se zice de poeți din școala simbolistă. adjectiv decadent

DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. adjectiv decadent

DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care decade, care este în declin, în decadență, în decădere. Cultură burgheză decadentă. 2. Care prezintă caracterele decadentismului, care este propriu decadentismului. Poeții decadenți, interesați să acopere contradicțiile sociale, să mascheze mizeria și asuprirea, mistifică, născocesc simboluri, exagerează conștient, împotriva legilor firii, aspectele neesențiale din realitate, menite să slujească lumii exploatatorilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 2/3. Literatura decadentă se caracterizează prin manifestări criminale și macabre. IONESCU-RION, C. 102. adjectiv decadent

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului decadent

decadent   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decadent decadentul decadentă decadenta
plural decadenți decadenții decadente decadentele
genitiv-dativ singular decadent decadentului decadente decadentei
plural decadenți decadenților decadente decadentelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z