DEBURBÁ vb. tr. a supune operației de deburbare. (< fr. débourber) verb tranzitivdeburba
deburba verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)deburba | deburbare | deburbat | deburbând | singular | plural | ||
deburbând | deburbați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | deburbez | (să)deburbez | deburbam | deburbai | deburbasem | |
a II-a (tu) | deburbezi | (să)deburbezi | deburbai | deburbași | deburbaseși | ||
a III-a (el, ea) | deburbează | (să)deburbai | deburba | deburbă | deburbase | ||
plural | I (noi) | deburbăm | (să)deburbăm | deburbam | deburbarăm | deburbaserăm | |
a II-a (voi) | deburbați | (să)deburbați | deburbați | deburbarăți | deburbaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | deburbează | (să)deburbeze | deburbau | deburbară | deburbaseră |