DEAMBULÁ vb. intr. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci. (< fr. déambuler) verb deambula
| deambulare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | deambulare | deambularea |
| plural | deambulări | deambulările | |
| genitiv-dativ | singular | deambulări | deambulării |
| plural | deambulări | deambulărilor | |