DEAMBULÁ vb. intr. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci. (< fr. déambuler) verbdeambula
deambulare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | deambulare | deambularea |
plural | deambulări | deambulările | |
genitiv-dativ | singular | deambulări | deambulării |
plural | deambulări | deambulărilor |