DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter]. verb tranzitivdeaferenta
DEAFERENTÁ vb. tr. a secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. (< fr. déafférenter) verb tranzitivdeaferenta
deaferenta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)deaferenta | deaferentare | deaferentat | deaferentând | singular | plural | ||
deaferentând | deaferentați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | deaferentez | (să)deaferentez | deaferentam | deaferentai | deaferentasem | |
a II-a (tu) | deaferentezi | (să)deaferentezi | deaferentai | deaferentași | deaferentaseși | ||
a III-a (el, ea) | deaferentează | (să)deaferentai | deaferenta | deaferentă | deaferentase | ||
plural | I (noi) | deaferentăm | (să)deaferentăm | deaferentam | deaferentarăm | deaferentaserăm | |
a II-a (voi) | deaferentați | (să)deaferentați | deaferentați | deaferentarăți | deaferentaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | deaferentează | (să)deaferenteze | deaferentau | deaferentară | deaferentaseră |