reduceri si promotii 2018
Definitie deținere - ce inseamna deținere - Dex Online

deținere definitie

DEȚÍNERE s.f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. [< deține]. substantiv feminin deținere

dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri substantiv feminin deținere

DEȚÍNERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține. substantiv feminin deținere

DEȚÍNERE s. f. I. Acțiunea de a deține și rezul­tatul ei. 1. Păstrare, posesiune, stăpînire a unui lucru. 2. Faptul de a ține pe cineva la închisoare. II. (Concretizat) Ceea ce constituie elementul mate­rial al posesiunii. substantiv feminin deținere

* dețín, -út, a -țineá și -țíne v. tr. (lat. de-tinére, fr. détenir. V. țin). Țin ceva în stăpînirea mea: învățațiĭ dețin știința. Țin în închisoare, în stare de detențiune. verb tranzitiv dețin

DEȚÍNE vb. III. tr. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir]. verb tranzitiv deține

DEȚÍNE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o funcție, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ține sub stare de arest. (după fr. détenir) verb tranzitiv deține

deține v. 1. a ținea cu nedrept ce nu-i al său; a deține averea altuia; 2. a reține, a opri. verb tranzitiv deține

dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 dețínă; ger. deținấnd; part. deținút verb tranzitiv deține

DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). verb tranzitiv deține

DEȚÍNE, dețin, vb. III. Tranz. 1. A avea în păstrare un bun material (fără a fi numaidecît proprietarul lui); a avea în posesiune un lucru, a stăpîni. ◊ Fig. Postel­nicul era dregătorul cel mai apropiat de persoana domni­torului. El deținea secretele de stat. IST. R.P.R. 87. E ușor să crezi, cînd ești departe, că numai tu deții adevărul. C. PETRESCU, Î. II 18. ♦ A ocupa (o funcție, un post). 2. (Cu privire la oameni) A lipsi de libertate perso­nală; a ține sub stare de arest. verb tranzitiv deține

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului deținere

deținere   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deținere deținerea
plural dețineri deținerile
genitiv-dativ singular dețineri deținerii
plural dețineri deținerilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z