deșirat definitie

deșirát, -ă adj. Iron. Rupt, hărtănit: haĭne deșirate. Înalt și slab: om deșirat. Adv. Prelungit: a suspina deșirat. adjectivdeșirat

deșirat a. 1. rupt: hainele depe dânsa erau sfâșiate și deșirate ISP.; 2. fig. foarte lung; om deșirat. ║ adv. prelung: de ce așa tare și deșirat ai oftat ? PANN. adjectivdeșirat

DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira. adjectivdeșirat

DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre împletituri și despre țesături) Destrămat, dezlînat, desfăcut. Doi cai slabi și uscați, pe care atîrnau niște trențe negre pătate și rupte și cu franjurile deșirate drept găteală, se opinteau să tragă dricul. ARDELEANU, D. 276. Hainele de pe dînsa erau sfîșiate și deșirate. ISPIRESCU, U. 5. ♦ (Despre ață și despre gheme) Desfășurat în fire lungi. (Poetic) Ful­gerele scăpărau neîntrerupt... În văzduh apăreau scurte și repezi gheme deșirate de lumină albastră. V. ROM. decem­brie 1951, 205. ♦ Fig. (Despre manifestări ale gîndirii) Fără șir, dezordonat. Părea că... [umbra]-i răspunde în cugetări deșirate. EMINESCU, N. 58. 2. Fig. (Despre oameni și despre corpul omenesc) Înalt și slab, cu gîtul lung, cu picioarele lungi. Din goană, zvîrli cojocul care-i apăsa scheletul firav și deșirat. DUMITRIU, N. 217. Un om nalt și deșirat... li se ținea de cîtăva vreme în preajmă. SADOVEANU, B. 153. [Convales­centul] e încă deșirat ca o arătare. C. PETRESCU, C. V. 217. Un furier deșirat, ale cărui mîini tremurau vizibil, punea tamponul după fiecare semnătură, îndoindu-se ca un arc nesigur. SAHIA, N. 71. ◊ (Poetic) Copacul negru, răsărit ciudat În zorii albi pe cîmpul foarte sur, Își răsfăța sche­letul deșirat Peste buruienișul dimprejur. DEȘLIU, G. 41. ◊ (Substantivat) Deșirata de babă intră. RETEGANUL, P. I 55. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung, prea subțire, prea osos. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. Unui vechi trup de clădire pătrat și cu un singur rînd îi se înnădise mai tîrziu în dos, pieziș, o coadă deșirată și îngustă cu două caturi. M. I. CARAGIALE, C. 127. adjectivdeșirat

2) deșír V. deșider. verb tranzitivdeșir

1) deșír, a -á v. tr. (d. șir). Scot din șirag: a deșira mărgelele. Despletesc o împletitură: a deșira un cĭorap. V. refl. Ies din șirag: mărgelele se deșiră. Mă despletesc: cĭorapu (adică ața luĭ) se deșiră. Fam. Iron. Mă întind ca s’ajung: nu te maĭ deșira, că tot n’ajungĭ! verb tranzitivdeșir

deșirá (deșír, deșirát), vb.1. A întinde, a extinde. – 2. A împrăștia, a răspîndi. – 3. (Despre obiecte) A ieși de pe firul pe care au fost înșirate. Lat. dĭsĕrrāre (Candrea), cf. fr. (déserrer). Tiktin îl derivă greșit de la desfira. La ultimele sensuri este evidentă întîlnirea cu des-șira, de la șir „rînd, șirag”. – Der. deșirat, adj. (vlăjgan, lungan). verb tranzitivdeșira

deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră verb tranzitivdeșira

deșirà v. 1. a strica șirul, a desface, a descoase; 2. a se lungi: se deșiră odată și se înalță până la lună CR. verb tranzitivdeșirà

DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. ș i r. verb tranzitivdeșira

DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ață, a se desprinde, a cădea (răsfirîndu-se unul cîte unul). (Poetic) Sunetele lor se deșirau de pe o cordea de aur și cădeau unele după altele ca niște mărgăritare. MACEDONSKI, O. II 317. ◊ Tranz. Le deșiră cînd și cînd Și le-nșiră iar cîntînd. ALECSANDRI, P. II 193. ◊ Fig. Apele-și deșiră graiul nentrecut. MACEDONSKI, O. I 187. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau pe țeavă și despre gheme sau țevi) A se desfășura, a se întinde într-un fir lung; a se desfira. (Fig.) Ca dintr-un ghem vînăt, se tot deșiră cîte unul, dobitoace și oameni... grăbind la vale. CAMILAR, T. 34. Anii aceia s-au deșirat... turburi. SAHIA, N. 86. ◊ Tranz. Fig. Iar amintirea prinde să deșire O tînără poveste de iubire. CERNA, P. 26.3. (Despre o împletitură sau un obiect împletit) A se desface, a se destrăma. Dantela se deșiră. (Tranz.) Viața nu-i un tricotaj, dacă ai greșit, să deșiri totul și s-o iei de la început. CAMIL PETRESCU, T. I 168. ◊ Fig. Se deșira în văzduh un norișor. GALACTION, O. I 439. 4. Fig. (Despre om și despre corpul omenesc) A se destinde în toată lungimea lui. Chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecînd pe deasupra stînii și se deșirară, mistuindu-se pe zările depărtate ale munților. HOGAȘ, M. N. 203. Atunci Păsărilă se deșiră o dată și se înălță pănă la lună. CREANGĂ, P. 268. 5. Fig. (Despre locuri și peisaje din natură) A se întinde în fața spectatorului, a se desfășura. Cîmpul verde se deșira fără sfîrșit. SAHIA, N. 86. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre și țărmuri. id. ib. 40. verb tranzitivdeșira

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluideșirat

deșirat   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deșirat deșiratul deșira deșirata
plural deșirați deșirații deșirate deșiratele
genitiv-dativ singular deșirat deșiratului deșirate deșiratei
plural deșirați deșiraților deșirate deșiratelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z