de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre adjectivdesinestătător
de sine stătător | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | de sine stătător | de sine stătătorul | de sine stătătoare | de sine stătătoarea |
plural | de sine stătători | de sine stătătorii | de sine stătătoare | de sine stătătoarele | |
genitiv-dativ | singular | de sine stătător | de sine stătătorului | de sine stătătoare | de sine stătătoarei |
plural | de sine stătători | de sine stătătorilor | de sine stătătoare | de sine stătătoarelor |