daună definitie

DÁUNĂ s.f. Stricăciune, pagubă, vătămare. ◊ În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). / pron. da-u-. / < lat. damnum]. substantiv feminindaună

dáună (dáune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager. substantiv feminindaună

dáună (da-u-) s. f., g.-d. art. dáunei; pl. dáune substantiv feminindaună

DÁUNĂ s. f. 1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral. 2. (pl.) despăgubiri morale. ♦ în ă (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva). (< lat. daunum) substantiv feminindaună

dáună f., pl. e (lat. damnum, pin analogie cu scaun și fem. după pagubă; it. danno, vfr. dame, dam [nfr. dommage], sp. daño, pg. dano. V. damnez, condamn). Pagubă, stricăcĭune, detriment. Daune-interese saŭ daune și interese (fr. dommages [et] interêts), despăgubire acordată pin judecată. substantiv feminindaună

daună f. 1. stricăciune, pagubă; 2. pl. daune-interese, despăgubire datorită pentru un neajuns. [Derivațiune cărturărească din lat. DAMNUM (după analogia lui scaun din SCAMNUM)]. substantiv feminindaună

DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum. substantiv feminindaună

DÁUNĂ, daune, s. f. Pagubă, stricăciune, vătămare. Angajații sînt răspunzători pentru daunele aduse unităților respective în legătură cu munca lor. COD. M. 31. Se cunoaște că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Loc. adv. În dauna (cuiva sau a ceva) = în detrimentul, în paguba (cuiva sau a ceva). Societatea modernă... a despărțit cu desăvîrșire munca fizică de cea intelectuală, ceea ce e foarte anormal și e în dauna și a fizicului și a intelectului omului. GHEREA, ST. CR. II 340. Această specializare a studiilor pentru fiecare școală în parte permite a se da fiecării materii de învățămînt o dezvoltare îndestulătoare și a nu se sacrifica toate cunoștințele, grămădite la un loc, una în dauna celorlalte. ODOBESCU, S. II 63. ◊ Daune interese v. interes. ♦ (Neobișnuit) Pierdere, nenorocire. Avea un cal năzdrăvan, care îi da de știre cînd i se-ntîmpla ceva daună. RETEGANUL, P. III 46. – Pronunțat: da-u-. substantiv feminindaună