datornic definitie

datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351). substantiv masculin și feminindatornic

datórnic s. m., pl. datórnici substantiv masculin și feminindatornic

datornic m. cel ce datorește. substantiv masculin și feminindatornic

DATÓRNIC, -Ă datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie: creditor. – Dator + suf. -nic. substantiv masculin și feminindatornic

DATÓRNIC, -Ă, datornici, -e, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Persoană care are de plătit o datorie (de obicei o sumă de bani); debitor. În cîțiva ani, tot satul era însemnat pe o scoarță a unei vechi cărți de rugăciuni, ca datornic. CAMILAR, N. I 332. Datornicul număra gologanii... și-i lăsa pe masă. Birtașul îi arunca în buzunarul șorțului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 15. 2. Persoană care are de primit (de la cineva) o datorie (de obicei o sumă de bani); creditor. Visteria mea e goală și datornicii mei țipă. SADOVEANU, Z. C. 159. Va aștepta mai întîi să ia leafa, ca să nu lase în urma lui nici un datornic cu buza umflată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 201. Cînd dimineața te vei scula și nu vei ști ce să mănînci și unde să te ascunzi de datornici, te încredințez că atunce vei avea prea puțin mintea dotată la învățătură. KOGĂLNICEANU, S. 216. substantiv masculin și feminindatornic

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice substantiv masculin și feminindatornică