datorínță f. pl. e (cuv. fabr.) Trans. Datorie morală, obligațiune. substantiv feminindatorință
datorință f. datorie morală: vieața este o grea datorință BOL. substantiv feminindatorință
DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință. substantiv feminindatorință
DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Învechit) Obligație (morală), îndatorire. Am socotit că am datorința să cer învoire. SADOVEANU, Z. C. 261. Gavrilă și-a făcut datorința lui de l-a rugat pe stăpîn să-i facă socoteala. POPA, V. 9. substantiv feminindatorință
datorință | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | datorință | datorința |
plural | datorințe | datorințele | |
genitiv-dativ | singular | datorințe | datorinței |
plural | datorințe | datorințelor |