dativ definitie

DATÍV s.n. Caz al declinării, în care stă de obicei complementul indirect și care răspunde la întrebarea „cui”. ◊ Dativ etic = cazul dativ în care pronumele neaccentuate mi, ți arată persoana care este interesată (afectiv) în acțiune. [< lat. dativus, cf. fr. datif]. substantiv neutrudativ

DATÍV s. n. caz al declinării care exprimă de obicei destinația acțiunii unui verb, având valoare de complement indirect. ♦ ~ etic = dativul unui pronume (mi, ți), care indică persoana interesată în acțiune. (< fr. datif, lat. dativus) substantiv neutrudativ

*datív n., pl. e (lat. dativus, d. datus, dat). Gram. Cazu care răspunde la întrebarea cuĭ. De ex.: omuluĭ, oamenilor saŭ (cu prep.) la oamenĭ. substantiv neutrudativ

datív s. n., pl. datíve substantiv neutrudativ

dativ n. Gram. cazul atribuțiunii, în limbile clasice. substantiv neutrudativ

DATÍV, dative, s. n. Caz al declinării care exprimă destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus. substantiv neutrudativ

DATÍV, dative, s. n. (Gram.) Caz al declinării, funcționînd, de obicei, ca complement indirect (rar ca circumstanțial de loc) și răspunzînd la întrebarea: «cui?». Musteciosul Davidică de la Fărcașa, pînă tipărea o mămăligă, mîntuia de spus pe de rost... pronumele conjunctive de dativ și acuzativ. CREANGĂ, A. 84. substantiv neutrudativ