datină definitie

dátină, în vest détină, în est (vechĭ) dédină f., pl. ĭ (vsl. dĕdina, moștenire, infl. de dat. V. dediță. Cp. cu baștină). Obiceĭ, deprindere, uz: cum este datina harțuluĭ (Cost. 1, 339). substantiv feminindatină

dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátini substantiv feminindatină

datină f. 1. obiceiu fixat: datini străbune; 2. pl. apucături: datini bune [Derivat din dată, care, în Banat, are sensul de datină, adică ceva dat, stabilit]. substantiv feminindatină

DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”. substantiv feminindatină

DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei sau deprindere (moștenită din timpuri vechi) consacrată și devenită tradițională pentru o colectivitate de oameni; tradiție, uzanță. Acolo la munte, noi nu cunoaștem stăpîn, nici nu obijduim pe semenii noștri. Trăim îm frăție, după datină și dreptate. SADOVEANU, N. F. 179. Dar iată că mireasa-n prag s-arată, Și, după vechea datină păgînă, Ea își desprinde vălul ei de fată. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 17. Ce e datina? O lege! Zi o lege strămoșească! Bună-n vremuri, dar ce poate să nu se mai potrivească Celor ce cu propășirea s-au născut în vremea lor. DAVILA, V. V. 154. 2. (Rar) Rost. Ce să-i fac eu, dacă așa e basmul? Va să-l spui și eu după cum este șartul și datina lui. ODOBESCU, S. III 197. substantiv feminindatină