DANTURÁ vb. I. tr. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură]. verb tranzitivdantura
DANTURÁ vb. tr. a tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură) verb tranzitivdantura
danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză verb tranzitivdantura
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură. verb tranzitivdantura
danturat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | danturat | danturatul | danturată | danturata |
plural | danturați | danturații | danturate | danturatele | |
genitiv-dativ | singular | danturat | danturatului | danturate | danturatei |
plural | danturați | danturaților | danturate | danturatelor |