damnat definitie
- Vezi aici mai multe rimedamnat
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuda
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudam
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuat
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cunat
DAMNÁT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. [Cf. lat. damnatus]. adjectivdamnat
DAMNÁT, -Ă adj. 1. condamnat la chinurile infernului. 2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public. (< fr. damné, lat. damnatus) adjectivdamnat
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.) Condamnat la chinurile iadului (termen folosit mai ales în literatura romantică). ♦ Care și-a atras disprețul societății prin fapte nedemne; blestemat, reprobat. – Din fr. damné, lat. damnatus. adjectivdamnat
*damnát, -ă adj. și s. Condamnat la muncile iaduluĭ. Carte damnată, a căreĭ citite e oprită. adjectivdamnat
*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte adjectivdamnat
damnat a. care suferă muncile eterne ale iadului: suflet damnat. adjectivdamnat
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna. adjectivdamnat
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Franțuzism livresc) 1. (În mitologia greco-romană și în mistica creștină) Osîndit la chinurile infernului. (Substantivat) Muzica se face răsunătoare și domină izbucnirile de durere ale damnaților. MACEDONSKI, O. II 278. 2. (Neobișnuit) Condamnat de opinia publică, vrednic de blestem, ticălos. Nu era cu nimic vinovată să sufere din pricina unei iubiri damnate. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 218. adjectivdamnat
DAMNÁ vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare]. verb tranzitivdamna
DAMNÁ vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare) verb tranzitivdamna
damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză verb tranzitivdamna
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare. verb tranzitivdamna
*damnéz v. tr. (lat. damnare. V. condamn, daună). Condamn la muncile iaduluĭ. Damnez o carte, opresc citire eĭ. verb tranzitivdamnez
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidamnat
| damnat adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | damnat | damnatul | damnată | damnata |
| plural | damnați | damnații | damnate | damnatele | |
| genitiv-dativ | singular | damnat | damnatului | damnate | damnatei |
| plural | damnați | damnaților | damnate | damnatelor | |