dájnic m. (din. dajdnic, d. dajdie). Care plătește dajdie, birnic. adjectivdajnic
dajnic a. contribuabil: săteni dajnici. adjectivdajnic
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic. adjectivdajnic
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -e, s. m. și f. (Învechit) Persoană care plătește dajdie; contribuabil, birnic. Boierii mari și mici nu numai că nu plăteau nici o dare cătră stat, dar aveau și privilegiul de a scuti un număr de dajnici. GHICA, S. A. 38. adjectivdajnic
dajnic adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | dajnic | dajnicul | dajnică | dajnica |
plural | dajnici | dajnicii | dajnice | dajnicele | |
genitiv-dativ | singular | dajnic | dajnicului | dajnice | dajnicei |
plural | dajnici | dajnicilor | dajnice | dajnicelor |