dainui definitie
- Vezi aici mai multe rimedainui
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuda
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudai
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuui
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cunui
!dăinuí (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dắinuie, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 să dắinuie temporardăinui
dăinuí v. a dura, a subzista: de n’ar avea cu ce să dăinuească ISP. [Bulg. DANOVATl]. verbdăinui
DĂINUÍ, dắinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-. – Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati. verbdăinui
DĂINUÍ, dăinuiesc și dăinui, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A ține un timp îndelungat, a se prelungi în timp; a dura, a persista. Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (Despre ființe) A trăi, a viețui, a exista. Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39. verbdăinui
dăinuí (dăinuiésc, dăinuít), vb. – 1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent). verbdăinui
dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult. verbdăĭnuĭesc