daică definitie

DÁICĂ, daici, s. f. (Olt., Munt.) 1. Gospodină, stăpâna casei. 2. Sora mai mare. (din sb. dajka, diminutiv al lui dadă; cf. dodă) substantiv feminindaică

dáĭcă f., pl. ĭ și e (sîrb. dajka, dim. d. dada, dadă). Vest. Dadă: ce te mai osteneaĭ atîta, daĭcă? (CL. 1910, 5, 544). substantiv feminindaĭcă

dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici substantiv feminindaică

daică f. dadă: daică Mitrana. [Scurtat din dădaică]. substantiv feminindaică

DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka. substantiv feminindaică

DÁICĂ s. f. (Regional) Dadă. Doi copilași cu chica ciuf... așteaptă cu ochii bleoșdiți să scoată daica Mitrana cartofii din spuză. DELAVRANCEA, S. 40. ◊ (În refrene, la vocativ, fără ca vorbitorul să se adreseze unei persoane anumite) Foicică peliniță, Daică, dăiculiță. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ (Familiar, ca termen afectiv cu care o femeie se adresează unei persoane mai tinere; v. mamă, tată, maică. taică) Cînd te întorci, să bați, daică, în poartă. STANCU, D. 437. substantiv feminindaică