dac definitie

*dac, -ă s. (lat. Dacus). Locuitor al Daciiĭ. Adj. Din Dacia, dacic: arme dace. adjectivdac

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce adjectivdac

dac a. și m. originar din Dacia. adjectivdac

DAC², -Ă, daci, -e, s. m. și f. Locuitor din vechea Dacie. Dacii... se întindeau pînă la Carpații Păduroși. IST. R.P.R. 28. adjectivdac

DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus. adjectivdac

DAC¹, -Ă, daci, -e, adj. Care se referă la vechii locuitori ai Daciei, din Dacia, al dacilor. Exploatarea aurului din minele dace s-a făcut din cele mai vechi timpuri. IST. R.P.R. 25. Ciudat este acest ținut istoric al Hunedoarei, plin de munți de la o margine la alta, în mijlocul cărora regii daci și-au întemeiat vestita cetate. BOGZA, V. J. 35. adjectivdac

Daci m. pl. popor de origină tracă, așezat mai ales în Oltenia, Transilvania și Banat. Dacii erau bărboși și necurați, dar viteji și răsboinici. După lupte înverșunate, ei adoptară limba și cultura romană și, astfel altoiți deteră naștere unui neam nou, poporului român. adjectivdaci

*daco-román, -ă s. și adj. Roman din Dacia, Român de la Dunăre și Carpațĭ (față de Macedo-roman, Istro-roman). adjectivdacoroman

*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce adjectivtraco-dac

!dáco-román adj. m., s. m., pl. dáco-románi; adj. f., s. f. dáco-románă, pl. dáco-románe adjectivdaco-roman