dăunător definitie
DĂUNĂTÓR, -OÁRE adj., s.m. (Vietate, animal) vătămător (mai ales pentru culturile agricole). [< dăuna + -tor]. adjectiv dăunător
dăunătór1 (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre adjectiv dăunător
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător. adjectiv dăunător
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, vătămător. Neglijență dăunătoare. ♦ (Substantivat, m.) Insectă (sau animal) care pricinuiește pagube culturilor agricole. [Din veniturile în bani ale gospodăriei colective] se acoperă cheltuielile de producție, și anume; repararea mașinilor și uneltelor agricole, tratamentul animalelor, combaterea dăunătorilor și altele. STAT. GOSP. AGR. 27. – Pronunțat: dă-u-. adjectiv dăunător
*dăunătór2 (dă-u-) s. m., pl. dăunătóri temporar dăunător
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dăunător
| dăunător | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | dăunător | dăunătorul | dăunătoare | dăunătoarea |
| plural | dăunători | dăunătorii | dăunătoare | dăunătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | dăunător | dăunătorului | dăunătoare | dăunătoarei |
| plural | dăunători | dăunătorilor | dăunătoare | dăunătoarelor | |