dânsul definitie

dâns pr. el (cu o nuanță emfatică): se mira toată lumea de învățătura dânsului ISP. [Contras din de îns]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dâns

dî́nsu, dî́nsa pron. pers., pl. dînșiĭ, dînsele (lat. * de ipsum, de unde și it. desso. V. însu, adins, dins). El, ĭa. – În vest numaĭ despre persoane în semn de respect (ca dumnealuĭ, dumneaĭeĭ), la nom., gen. și dat.: vine dînsu, dînsuluĭ, dînșiĭ, dînșilor. În est numaĭ cu prep.: cu dînsu, de dînsu, de la dînsu, pe dînsu (cu în, din și pin: într’însu, dintr’însu, pintr’însu) despre persoane, ĭar cu între și despre lucruri: liniile se ating între dînsele. – Forme vechĭ: dînsul, dins, dîns; cătr’însul; cu îns(ul), cunînsul, cununs(ul), cunus(ul), din latinu cum ipso, *cun ipso, de unde s’a făcut cun insul, apoĭ cu nînsul, cu nunsul, cu nusul; de îns(ul), dîns(ul) = de dînsul; dup’îns(ul), pre îns(ul), prins(ul) = pre dînsul; sprins(ul) = spre dînsul. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dînsu

dấnsul pr. m., g.-d. dấnsului, pl. dấnșii, g.-d. dấnșilor; f. dấnsa, g.-d. dấnsei, pl. dấnsele, g.-d. dấnselor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dânsul

DÎ́NSUL, DÎ́NSA, dînșii, dînsele, pron. pers. (Uneori e considerat ca o formă mai politicoasă decît « el », sau i se atribuie chiar valoarea lui « dumnealui») El, ea. (Întrebuințat la nominativ) Dar să-ți poves­tească dînsul o întîmplare... ca din gazetă ! SADOVEANU, O. A. I 220. Dînsa pofti oaspeților bun venit. C. PETRESCU, S. 31. Deși dînsul era numai de douăzeci și trei de ani, ea îl socotea om deplin. SLAVICI, O. II 47. Și dînsa se face din ce în ce mai roșie la obraz, fără să răs­pundă. CARAGIALE, O. II 261. ◊ (Construit cu prepo­ziții) Lelea Ileana grăiește și pentru dînsul. SADOVEANU, N. F. 65. Acum întîia oară își aveau feciorul acasă la dînșii. SLAVICI, O. I 88. El se apropie cu bunăvoință de dînșii. CARAGIALE, O. II 237. Zîmbiră între dînșii bătrînii tăi prieteni. EMINESCU, O. I 91. Ieși tu, mîndră-n drumul lui. Și-i dă gură bietului Și grăiește cu dînsul, Doară-i stîmpăra plînsul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Alternînd cu pronumele « el », pentru variație) Crezi că n-a văzut el că nu mă tem de dînsul ? SADOVEANU, O. V. 69. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dînsul. CARAGIALE, O. II 172. Acum, să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. ◊ (Uneori, popular, ține locul numelor de lucruri) Paloșul și sulița să le ții la îndemînă, ca să te slujești cu dînsele cînd va fi de trebuință. ISPIRESCU, L. 4. ◊ Loc. adv. (După verbe tranzi­tive a căror acțiune se răsfrînge asupra unei persoane, pentru a arăta intensitatea unei acțiuni) Ca pe dînsul sau ca pe dînsa = strașnic, grozav; știi, colea... [Ercule] chemă pe Diomede la luptă, îl răpuse pre el și îl dete iepelor de-l mîncară ca pe dînsul. ISPIRESCU, U. 48. Cea mai tînără [dintre nurori]... trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. ♦ (Substantivat, popular) Soț, soție. Să știi că dînsu-al meu e supărat ! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 103. – Forme gramaticale: gen.-dat. (rar în limba lite­rară) dînsului (ISPIRESCU, L. 98), dînsei, dînșilor, dînselor. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dînsul

DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., s. m., s. f. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen. -dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor]De4 + însul. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dânsul

DANS s.n. Serie de mișcări ritmice, expresive ale corpului, executate în tactul unei melodii. [< fr. danse, cf. it. danza, germ. Tanz]. substantiv neutru dans

DANS s. n. gen artistic constând din mișcări ritmice, expresive, ale corpului, execuate în tactul unei melodii. (< fr. danse) substantiv neutru dans

dans s. n., pl. dánsuri substantiv neutru dans

dans n. v. danț (= fr. danse). substantiv neutru dans

dans (dánsuri), s. n. – Joc, mișcări ritmice ale corpului omenesc. – Var. danț (înv.). Fr. danse; var. cu fonetismul it. danza, cf. germ. Tanz.Der. dansa, vb. din fr. danser; dansant, adj. (care poate fi dansat; urmat de dans); dansator, s. m. (om care dansează; balerin); dansatoare, s. f. (femeie care dansează; balerină); dănțui, vb. (a dansa); dănțuitor, s. m. (dansator; balerin); dănțuitoare, s. f. (dansatoare); dancing, s. n. (local unde se dansează), din engl. dancing, pronunțat dansing și vulg. danțing. substantiv neutru dans

*dans n., pl. urĭ (fr. danse, f.). Joc, mișcare cadențată și legănată a corpuluĭ după sunetu muziciĭ. – Vechi danț (d. it. danza, supt. infl. polonuluĭ taniec, tanca, rut. tancĭ). substantiv neutru dans

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz. substantiv neutru dans

DANS, dansuri, s. n. 1. Serie de mișcări ale corpului, plastice și ritmice, de formă definită, executate în tactul unei melodii și avînd caracter de artă sau de divertisment. Se reprezenta un fel de melodramă modernă cu muzică de harpă, cu flori multe, cu dansuri. CAMIL PETRESCU, T. I 76. Un dans cu figuri grațioase, pe care-l joacă perechi multe. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 163. ◊ Dans popular v. popular. Dans de caracter v. caracter. 2. Acțiunea de a dansa. Am venit să te invit... la dans. C. PETRESCU, C. V. 196. Nadina ceru să danseze și dansul se generaliză fără să se ridice masa. REBREANU, R. I 220. Pe scaun doarme unchiul grav... Alături: dans și cărți de joc. ISAC, O. 74. – Variantă: (învechit și popular) danț (ISPIRESCU, L. 376, EMINESCU, O. I 102, TEODORESCU, P. P. 687) s. n. substantiv neutru dans

a face (pe cineva) un dans expr. a dansa (cu cineva). substantiv neutru aface

a lua la dans expr. (intl.d. polițiști) a interoga, a lua la întrebări (un infractor). substantiv neutru alualadans

salon de dans expr. (er.) spațiul dintre vulvă și anus. substantiv neutru salondedans

a fi luat la dans expr. (intl.) a fi interogat, a fi luat la întrebări. substantiv neutru afiluatladans

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dânsul

dânsul   masculin feminin
nominativ-acuzativ singular dânsul dânsa
plural dânșii dânsele
genitiv-dativ singular dânsului dânsei
plural dânșilor dânselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z