CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală. – Din casnic + suf. -ie. substantiv feminincăsnicie
căsnicíe f. Gospodărie, menaj. substantiv feminincăsnicie
căsnicíe s. f., art. căsnicía, g.-d. art. căsnicíei; pl. căsnicíi, art. căsnicíile substantiv feminincăsnicie
CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală; căsătorie. – Casnic + suf. -ie. substantiv feminincăsnicie
CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală. Ar fi fost o copilărie să facă o apropieie între o biată căsnicie la întîmplare și-ntre o gospodărie care se înjgheba cu grijă. SADOVEANU, O. TV 88. Anul lor de căsnicie nu fusese turburat niciodată. C. PETRESCU, S. 159 Ea de mult devenise tezaurul căsniciei lui. EMINESCU, N. 83. substantiv feminincăsnicie
jugul căsniciei expr. (peior.) privațiuni pe care le presupune viața conjugală. substantiv femininjugulcăsniciei
căsnicie | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | căsnicie | căsnicia |
plural | căsnicii | căsniciile | |
genitiv-dativ | singular | căsnicii | căsniciei |
plural | căsnicii | căsniciilor |