căpițea definitie
- Vezi aici mai multe rimecăpițea
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucă
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucăp
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuea
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuțea
CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea. substantiv feminincăpițea
CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea. substantiv feminincăpețea
CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea. substantiv feminincăpițea
CĂPIȚEÁ s. f. v. căpețea. substantiv feminincăpițea
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță. verb tranzitivcăpiți
căpițí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 să căpițeáscă verb tranzitivcăpiți
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță. verb tranzitivcăpiți
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ A b s o l. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382. verb tranzitivcăpiți
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicăpițea
| căpițea | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | căpițea | căpițeaua |
| plural | căpițele | căpițelele | |
| genitiv-dativ | singular | căpițele | căpițelei |
| plural | căpițele | căpițelelor | |