cănăvăț definitie

CĂNĂVẮȚ, cănăvețe, s. n. (Înv.) Un fel de pânză rară (de mătase), din care se făceau anterie. [Var.:canaváță s. f.] – Ngr. kannavatson. substantiv neutrucănăvăț

CĂNĂVẮȚ s. n. v. canavață. substantiv neutrucănăvăț

CĂNĂVẮȚ, cănăvețe, s. n. (Învechit) Un fel de pînză rară, de obicei de mătase, din care se făceau în trecut anterie. Binișuri de buhur, de cănăvăț și de sevai. ODO­BESCU, S. I 134. – Variantă: canaváță (CREANGĂ, P. 148) s. f. substantiv neutrucănăvăț

canavắț n., pl. urĭ, și canavață f., pl. e (ngr. kannavátson. V. canava). Vechĭ Un fel de pînză groasă colorată din care se făceaŭ anterie, colane ș. a. substantiv neutrucanavăț

canavăț (canavață) n. și f. materie vărgată de lână: un colan de canavăț roșu FIL. antereu de canavață CR. [Gr. mod. KANNÁVATSON (din it. canavaccio)]. substantiv neutrucanavăț

CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. substantiv neutrucanavață

canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.) substantiv neutrucanavață