cămeșă definitie

CĂMÉȘĂ s. f. v. cămașă. substantiv feminincămeșă

cămáșe (vest) f., pl. ășĭ, și căméșă (est) pl. ĭ (lat. camísia, it. camiscia și camicia, fr. chemise, sp. pg. camisa). Îmbrăcăminte de pînză care acopere [!] partea de sus a corpuluĭ și care se poartă pe pele [!] (V. izmene). Coajă care se formează pe lichide (vin ș. a.) orĭ pe unele lucrurĭ. Placentă, căiță pelița [!] în care se naște copilu. – Dim. -uță, pl. e, și -uĭcă, pl. ĭ. substantiv feminincămașe

căméșă, V. cămașă. substantiv feminincămeșă

cămeșă f. Mold. V. cămașă. substantiv feminincămeșă

CĂMÉȘĂ s. f. v. cămașă. substantiv feminincămeșă

CĂMÉȘĂ s. f. v. cămașă. substantiv feminincămeșă

CĂMÁȘĂ, cămăși, s. f. 1. Îmbrăcăminte (de pânză, mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. ◊ Cămașă de noapte = îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă), care se poartă ca veșmânt pentru dormit. Cămașă de forță = cămașă specială confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile. ◊ Expr. A rămâne în cămașă = a rămâne sărac, a pierde tot. A nu avea nici cămașă pe el = a fi foarte sărac. A lăsa (pe cineva) în cămașă sau a-i lua (cuiva) și cămașa de pe el = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l lăsa sărac. Își dă și cămașa de pe el, se spune despre un om exagerat de milos și de darnic. A nu-l mai încăpea cămașa = a fi înfumurat; a-i merge cuiva foarte bine. A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a fi în mare încurcătură, a nu ști cum să scapi. Arde cămașa pe cineva = este în mare zor; are mare nevoie de ceva. 2. Membrană, înveliș (subțire), căptușeală care îmbracă diferite obiecte, piese etc. ♦ (Pop.) Placentă (1). ♦ Îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei cilindric. 3. Compus: cămașa-broaștei = algă verde de apă dulce de forma unei rețele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). [Var.: căméșă s. f.] – Lat. camisia. substantiv feminincămașă