cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză verb tranzitivcârlionța
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. verb tranzitivcârlionța
cîrlionțéz v. tr. (d. cîrlionț). Fac în formă de cîrlionț: a cîrlionța păru, patine cîrlionțate. – Și scîrl- și încîrl-. verb tranzitivcîrlionțez
cârlionța | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cârlionța | cârlionțare | cârlionțat | cârlionțând | singular | plural | ||
cârlionțând | cârlionțați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | cârlionțez | (să)cârlionțez | cârlionțam | cârlionțai | cârlionțasem | |
a II-a (tu) | cârlionțezi | (să)cârlionțezi | cârlionțai | cârlionțași | cârlionțaseși | ||
a III-a (el, ea) | cârlionțează | (să)cârlionțai | cârlionța | cârlionță | cârlionțase | ||
plural | I (noi) | cârlionțăm | (să)cârlionțăm | cârlionțam | cârlionțarăm | cârlionțaserăm | |
a II-a (voi) | cârlionțați | (să)cârlionțați | cârlionțați | cârlionțarăți | cârlionțaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | cârlionțează | (să)cârlionțeze | cârlionțau | cârlionțară | cârlionțaseră |