câlțuit definitie

cî́lțuĭ, V. zgîlțîĭ. verb tranzitivcîlțuĭ

zgî́lțîĭ, zgî́țîĭ și zgî́țuĭ și (nord și) cî́lțîĭ și cî́lțuĭ, a -í v. tr. (bg. kŭlcam, toc, hăcuĭesc, vsl. klŭcam, mă clatin. Var. din hîlțîĭ). Clatin, scutur (un pom, o ușă ș. a.). Fig. Iron. Scutur, bat: gardianu îl zgîlțîi pe pungaș. Zghihuĭ: Jidanu se închina par´că-l zgîlțîĭa dracu. – Și zgî́țîn, a -á (Neam. Rom. Pop. 4, 300) și zgî́lțîn, a -á și a zgîțîni (vest): ușa se zgîțîne (ChN. I, 171). La Tkz. și zgîrțuĭ. V. zgîcin. verb tranzitivzgîlțîĭ

cîlțuĭésc v. tr. (d. cîlțĭ). Astup cu cîlțĭ. Destram lîna saŭ stofa. V. călăfătuĭesc. verb tranzitivcîlțuĭesc