câlfă definitie

cálfă (cálfe), s. f. – Lucrător calificat după ce a fost ucenic. – Mr. calfă, călfă, megl. calfă. Tc. kalfa, din arab. khalifa „succesor” (Roesler 594; Șeineanu, II, 81; Meyer 167; Lokotsch 798; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλφᾶς, ϰάλφας, alb. kalifë, bg., sb. kalfa. Pentru formă, cf. călăuză. Este dublet al lui calif, s. m., din fr. calife. – Der. călfie, s. f. (meserie). substantiv feminincalfă

CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie (obligat, în timpul breslelor, să mai lucreze o perioadă de timp la patronul său, pentru o leafă mică). – Tc. kalfa. substantiv feminincalfă

cálfă f., pl. e (turc. kalfa, d. ar. kalife, subsitut [!], succesor, calif, pl. halifa, funcționarĭ). Ucenic care a învățat meseria și poate lucra singur. substantiv feminincalfă

cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe substantiv feminincalfă

calfă m. cel ce a învățat un meșteșug și începe a-l practica. [Turc. KALFA]. substantiv feminincalfă

CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător care, după o perioadă de ucenicie, lucra un timp la patronul său. – Din tc. kalfa. substantiv feminincalfă

CÁLFĂ, calfe, s. f. (În orînduirea feudală și în mica producție meșteșugărească din orînduirea capita­listă) Lucrător care primește o calificare într-o meserie sau în comerț după terminarea perioadei de ucenicie și care, în timpul breslelor, era obligat să lucreze încă un anumit timp la patronul său pentru o leafă mică. [Negus­torii] trimiseră vorbă... calfelor să înhame caii. GALAC­TION, O. I 265. Acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. ISPIRESCU, L. 370. O calfă de dulgher stîngaci ciopîrțește bîrna care ieșise mîndră din pădurile unde... ea a crescut în largul ei. ODOBESCU, S. III 166. Sînt tînăr cu educație... calfă de spițer. ALECSANDRI, T. 1159. substantiv feminincalfă