cuviincĭós, -oásă adj. (d. cuviință). Care se cuvine, convenabil, demn, decent. Adv. A te purta cuviincĭos. adjectivcuviincĭos
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse adjectivcuviincios
cuviincios a. care se cuvine, cum se cuvine: convenabil, demn. [Dela cuviință]. adjectivcuviincios
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. adjectivcuviincios
cuviincios adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | cuviincios | cuviinciosul | cuviincioasă | cuviincioasa |
plural | cuviincioși | cuviincioșii | cuviincioase | cuviincioasele | |
genitiv-dativ | singular | cuviincios | cuviinciosului | cuviincioase | cuviincioasei |
plural | cuviincioși | cuviincioșilor | cuviincioase | cuviincioaselor |