reduceri si promotii 2018
Definitie cuviință - ce inseamna cuviință - Dex Online

cuviință definitie

cuviință f., pl. e (d. a se cuveni). Decență, faptă cuviincĭoasă. A găsi de cuviință, a considera vrednic de a fi făcut, a crede că așa e bine. substantiv feminin cuviință

cuviínță (-vi-in-ță) s. f., g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe substantiv feminin cuviință

cuviință f. 1. ceea ce se cuvine a face; 2. dreptate, echitate: a găsit de cuviință. [Lat. CONVENIENTIA]. substantiv feminin cuviință

CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia. substantiv feminin cuviință

bunăcuviínță, bună-cuviínță saŭ búnă cuviínță f. politeță: buna cuviință, regulele buneĭ cuviințe. substantiv feminin bunăcuviință

bunacuviință f. ceeace se cuvine, purtare bună, în vorbire sau fapte. substantiv feminin bunacuviință

BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. f. Purtare cuviincioasă. V. politețe. [Gen.-dat.: bunei-cuviințe] – Din bună + cuviință. substantiv feminin bunăcuviință

búnă-cuviínță (politețe) (-vi-in-) s. f., art. búna-cuviínță (dar: buna lui cuviință), g.-d. art. búnei-cuviínțe substantiv feminin bunăcuviință

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cuviință

cuviință   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuviință cuviința
plural cuviințe cuviințele
genitiv-dativ singular cuviințe cuviinței
plural cuviințe cuviințelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z