reduceri si promotii 2018
Definitie cuvântare - ce inseamna cuvântare - Dex Online

cuvântare definitie

cuvîntáre f. Acțiunea de a cuvînta. Discurs. V. predică, conferență [!]. substantiv feminin cuvîntare

cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri substantiv feminin cuvântare

cuvântare f. 1. fapta de a cuvânta; 2. efectul cuvântării, discurs. substantiv feminin cuvântare

CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. substantiv feminin cuvântare

cuvântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuvânteáză verb tranzitiv cuvânta

CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez]Lat. conventare „a se întruni mereu”. verb tranzitiv cuvânta

cuvântà v. a vorbi în șir (cu o nuanță de solemnitate): se urcă pe tribună și astfel cuvântează. [Lat. CONVENTARE, a se aduna la un loc]. verb tranzitiv cuvântà

cuvîntéz v. tr. și intr. (d. cuvînt). Vorbesc maĭ serios, țin discurs. – Și cuvintez, -ezĭ, -eáză, să -ez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ un ea, ca cuvînt, cuvinte). verb tranzitiv cuvîntez

în toată puterea cuvântului expr. în sensul real / imediat al cuvântului. verb tranzitiv întoatăputereacuvântului

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cuvântare

cuvântare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuvântare cuvântarea
plural cuvântări cuvântările
genitiv-dativ singular cuvântări cuvântării
plural cuvântări cuvântărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z