cos, cusút, a coáse v, tr. (lat. cónsuo, -súere, pop. coso, cósere, d. con-, la un loc, și súere, a coase; it. cucire, Neapole kósere, pv. sp. pg. coser, fr. coudre. – Cos, coșĭ, coase; eĭ coase; să coasă. V. sulă, sutură). Unesc (bucățĭ de pînză, de pele [!]) pin [!] ajutoru aculuĭ cu ață saŭ al suleĭ. A coase la gherghef, a broda la gherghef. adjectivcos
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. adjectivcusut
cusút n., pl. urĭ. Acțiunea saŭ meseria de a coase obișnuit: am perdut [!] o oră cu cusutu. – Mașina de cusut a fost inventată la 4 April 1830 de Francezu Bartolomeŭ Thimonnier, născut la 1793 în Abresle (Francia). Cusutoriĭ și cusutoresele care au văzut primele mașinĭ de cusut le-aŭ distrus cu topoarele. Thimonnier muri sărac la 1857, ĭar după doĭ anĭ Americanu Howe perfecționă mașina și se îmbogăți. adjectivcusut
cusút s. n. adjectivcusut
cusut n. lucrarea de a coase: ață de cusut. adjectivcusut
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. adjectivcusut
cusut cu ață albă expr. neconvingător, vizibil fals. adjectivcusutcuațăalbă
cos, cusút, a coáse v, tr. (lat. cónsuo, -súere, pop. coso, cósere, d. con-, la un loc, și súere, a coase; it. cucire, Neapole kósere, pv. sp. pg. coser, fr. coudre. – Cos, coșĭ, coase; eĭ coase; să coasă. V. sulă, sutură). Unesc (bucățĭ de pînză, de pele [!]) pin [!] ajutoru aculuĭ cu ață saŭ al suleĭ. A coase la gherghef, a broda la gherghef. verb tranzitivcos
coáse (cós, cusút), vb. – 1. A fixa, a prinde părțile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu ață. – 2. A însăila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A înțepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Pușcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser. – Der. cusut, s. n. (acțiunea de a coase); cusătură (var. mr. cusutură), s. f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. *consutūra (Pușcariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusător, s. m. (ucenic de croitor); cusătoare (var. cusătoreasă),, s. f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; mașină de legat cărți); cusătoriță, s. f. (croitoreasă); cusătorie, s. f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusături); cosoi, s. n. (Trans., legătură, fașă). verb tranzitivcoase
coase v. a prinde sau a legă cu un fir petrecut printr’un ac: a coase la gherghef (cu flori), a broda. [Lat. vulg. COSERE = clasic CONSUERE]. verb tranzitivcoase
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút verb tranzitivcoase
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). verb tranzitivcoase
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde părțile unei haine, un petic, un nasture etc., trecînd un fir de ață prin stofă cu ajutorul unui ac. Cos un nasture la haină. ▭ Și cînd are ac și ață, coasă-ai dracului cojocul. COȘBUC, P. II 130. Măndița să deie seamă, Ea nu i-a cusut năframă. SEZ. I 47. (Poetic) Floricica, plecată subt lumina lămpii, pe o catifea vișinie, își cosea pe dînsa gîndurile cu fire de aur. HOGAȘ, M. n. 48. ◊ E x p r. A coase petic de (sau la) petic = a fi strîngător, zgîrcit. Cusut cu ață albă v. ață. 2. A broda. Petrea... au găsit-o cosind la gherghef.. SBIERA, P. 23. Și să vezi cum coasă la gherghef, să te minunezi. ALECSANDRI, Ț. I 45. 3. A împreuna (cu un fir de mătase sau de intestin preparat anume și cu un ac special) marginile unei plăgi. 4. A fixa. Oamenii s-au grăbii să coase în cuie capacul sicriului. SADOVEANU, B. 272. 5. F i g. A cerceta în mod amănunțit, a scruta. Cînd îs mulți, ei te bagă mai puțin în samă.. dar cînd îs puțini, împung, și te coasă cu ochii. SADOVEANU, B. 150. – Prez. ind. pers. 3 pl.: cos și coasă. verb tranzitivcoase
cusut adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | cusut | cusutul | cusută | cusuta |
plural | cusuți | cusuții | cusute | cusutele | |
genitiv-dativ | singular | cusut | cusutului | cusute | cusutei |
plural | cusuți | cusuților | cusute | cusutelor |