cusur definitie

cusúr (cusúruri), s. n. – 1. Lipsă, lacună. – 2. Rest, sold. – 3. Rest, bani dați ca rest. – 4. Defect, imperfecțiune, meteahnă. – 5. (Înv.) Greșeală, eroare. – 6. (Înv.) Aluzie. – Mr. cusure, megl. cusur. Tc. kusur (Roesler 597; Șeineanu, II, 150; Cihac, II, 570; Berneker 652; Lokotsch 1268; Ronzevalle 134), cf. ngr. ϰουσούρι, alb., bg., sb. kusur. – Der. cusurgiu, adj. (care găsește cusururi); cusurliu, adj. (care critică). substantiv neutrucusur

cusúr n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] kusur; ngr. kusúri, alb. bg. kusúr). Defect Fig. Fam. Restu (lipsa) de la o sumă maĭ mare: dă-mĭ cusuru de la un pol. substantiv neutrucusur

cusúr s. n., pl. cusúruri substantiv neutrucusur

cusur n. 1. defect, lipsă: nu-i om fără cusur PANN; 2. rest de bani: cusurul mi-l va da mâine PANN; 3. fig. aluziune fină: cu un cusur subțire îl făcea să priceapă ISP. [Turc. KUSUR]. substantiv neutrucusur

CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată). 3. (Înv.) Aluzie. – Din tc. kusur. substantiv neutrucusur

CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată) 3. (Înv.) Aluzie – Din tc. kusur substantiv neutrucusur