curățitor definitie

CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. adjectivcurățitor

curățitór, -oáre adj. și s. Care curăță: curățitor de haĭne, de ghete. V. văxuitor. adjectivcurățitor

CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care curăță. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. adjectivcurățitor

curățitór² (aparat) s. n., pl. curățitoáre adjectivcurățitor

curățitor a. și m. care curăță, care scoate petele: curățitor de haine. adjectivcurățitor

curățitór¹ adj. m., pl. curățitóri; f. sg. și pl. curățitoáre adjectivcurățitor

CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. adjectivcurățitor