curs definitie
3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186). substantiv neutrucur
CURS1, cursuri, s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durată, interval (de timp). ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât durează ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Preț sau cost, la un moment dat, al unei hârtii de valoare în raport cu altă hârtie de valoare. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o valută străină etc. ♦ Putere de circulație a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri după fr. cours). substantiv neutrucurs
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite, șapirografiate sau dactilografiate în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. substantiv neutrucurs
CURS s.n. I. 1. Expunere, predare a unei materii, făcută la o catedră de învățământ superior sau forma unui ciclu de lecții sau prelegeri; (p. ext.) oră sau totalitatea orelor de program afectate acestei expuneri. 2. Volum care reunește un ciclu de lecții sau de prelegeri. II. Preț al unității bănești dintr-o țară, exprimat în unitățile bănești din celelalte țări; preț variabil, stabilit la bursă, pentru valută, hârtii de valoare etc. [Cf. lat. cursus, fr. cours]. substantiv neutrucurs
CURS1 s. n. 1. ciclu de lecții sau prelegeri ținute la o catedră de învățământ superior. 2. volum care reunește un asemenea ciclu. (< fr. cours) substantiv neutrucurs
CURS2 s. n. 1. preț variabil, stabilit la bursă, cu care se cumpără și se vând valutele și hârtiile de valoare. 2. preț al unității monetare dintr-o țară, exprimat în unitățile bănești ale altei țări. ♦ în ŭl = pe perioada; a da ~ unei cereri = a rezolva o cerere. (< lat. cursus, fr. cours) substantiv neutrucurs
curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cúrsuri substantiv neutrucurs
curg, curs, a cúrge v. intr. (lat. cúrrere, cŭrsum, a alerga, de unde s´a făcut cur 3 [V. cur 3 și 2], apoĭ curg, după merg, șterg. V. curînd scurg). Mă mișc atras de gravitațiunea pămîntuluĭ și sprijinindu-mă de ceva (vorbind de lichide orĭ de grăunțe și praf): rîu, apa curge; făina curge din coș în postavă. Circul, merg: sîngele curge pin [!] vine. Trec, mă scurg: zilele curg încet. Vin mult, mă adun în mare cantitate: curgea norocu pe capu luĭ, curg mușteriiĭ. A-țĭ curge (orĭ a ți se scurge) ochiĭ după cineva (orĭ ceva), a-țĭ plăcea foarte mult, a sorbi din ochĭ. substantiv neutrucurg
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. substantiv neutrucurs
curs n., pl. urĭ (d. curg saŭ lat. cŭrsus [une-orĭ tradus după fr. cours]; it. sp. pg. corso, pv. cors). Mișcarea apeĭ la vale, curgere: cursu rîuluĭ, rîu în cursu luĭ străbate țara. Curs de apă, rîŭ. Mișcarea reală saŭ aparentă a stelelor: cursu luniĭ, soareluĭ. Fig. Succesiunea timpuluĭ, faptelor: cursu luptelor. Digresiune (Vechĭ). Durată: cursu viețiĭ. Drum, loc: a da curs bucuriiĭ. Lecțiune, învățămînt: cursurile universitățiĭ. Carte, tratat special: curs de chimie. Circulațiune, umblare: aceștĭ banĭ n´aŭ curs. Vogă, credit: aceste stofe nu maĭ aŭ curs. Valoarea hîrtiilor și mărfurilor: cursu burseĭ, pĭețeĭ. substantiv neutrucurs
curs n. 1. mișcarea apei curgătoare: cursul unui fluviu; 2. întinderea ce străbate un fluviu, un râu; 3. mișcarea reală sau aparentă a astrelor; 4. mers: cursul trebilor, în tot cursul lucrării; 5. succesiunea timpului, înlănțuirea evenimentelor: o trist al lumii curs! AL., cursul secolelor; 6. circulațiune, credit: monedele străine n’au curs la noi; 7. prețul valorilor, al mărfurilor: cursul Bursei; 8. șir de lecțiuni făcute de un profesor, tractat ce conține aceste lecțiuni: Curs de chimie; cursurile Facultății; 9. indicarea orelor de plecare și sosire: cursul drumului de fier, cursul vapoarelor. [Lat. CURSUS; cele mai multe sensuri modelate după fr. cours]. substantiv neutrucurs
CURS1, cursuri, s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durată, interval (de timp). ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât durează ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Preț la care valorile mobiliare se tranzacționează, la un moment dat, la bursa de valori, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă. ◊ Curs de schimb valutar = raport de schimb dintre două monede. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o valută străină etc. ♦ Putere de circulație a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri după fr. cours). substantiv neutrucurs
Cursul-apei m. râu în jud. Râmnicu-Sărat, lângă care se făcu lupta între Radu cel Frumos și Ștefan cel Mare (1471). temporarcursulapei
3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186). verbcur
CÚRE vb. III v. curge. verbcure
cúre (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage. verbcure
CÚRE vb. III v. curge. verbcure
curg, curs, a cúrge v. intr. (lat. cúrrere, cŭrsum, a alerga, de unde s´a făcut cur 3 [V. cur 3 și 2], apoĭ curg, după merg, șterg. V. curînd scurg). Mă mișc atras de gravitațiunea pămîntuluĭ și sprijinindu-mă de ceva (vorbind de lichide orĭ de grăunțe și praf): rîu, apa curge; făina curge din coș în postavă. Circul, merg: sîngele curge pin [!] vine. Trec, mă scurg: zilele curg încet. Vin mult, mă adun în mare cantitate: curgea norocu pe capu luĭ, curg mușteriiĭ. A-țĭ curge (orĭ a ți se scurge) ochiĭ după cineva (orĭ ceva), a-țĭ plăcea foarte mult, a sorbi din ochĭ. verbcurg
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). verbcurge
cúrge (-g, cúrs), vb. – 1. A se prelinge o masă lichidă. – 2. A pluti. – 3. A produce, a cauza. – 4. A se vărsa (un rîu). – 5. A ieși, a supura o secreție din corp. – 6. A se revărsa, a da pe dinafară. – 7. A pierde lichid un vas. – 8. A veni în număr mare. – 9. A se răspîndi. – 10. A se dezvolta. – 11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). – 12. A decurge, a proveni. – 13. A cădea, a se împrăștia. – 14. A recădea. – 15. A circula (sîngele). De la vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la part. trecut și la perf. simplu: curg a fost refăcut după curs, ca mers, șters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Pușcariu 455; DAR și Pușcariu, Lr., 22, numai prin analogie cu merg și pentru a evita omonimia de la prezent cu cur; cf. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleași sensuri cu cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipsește sensul de „a fugi, a alerga”, propriu lui cure. – Der. curgător, adj. (care curge; fluid); cursător, adj. (înv., curgător); decurge, vb. (a proveni), format din fr. découler de la couler; decurs, s. n. (transcurs); scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui a scure și cu aceeași modificare ca curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea); incurge, vb. (a invada, a face o incursiune, a pătrunde), cuvînt literar folosit în Trans., format după modelul lat. incŭrrĕre. verbcurge
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs verbcurge
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). verbcurge
curge v. 1. a se pune în mișcare de pe o clină sau de pe un povârniș (vorbind de lichide): râul curge lin; fig. norocul îi curge gârlă; 2. a circula liber: sângele curge în vine; 3. a trece (vorbind de timp); 4. a veni grămadă din toate părțile: curg mușterii; 5. a pica, a picura din ochi. [Lat. CURRERE (influențat de merge)]. verbcurge
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). verbcurge
a-i curge borșul expr. a avea o hemoragie, a sângera. verbaicurgeborșul
a-i curge Dâmbovița expr. (înv.) a avea o blenoragie. verbaicurgedâmbovița
a-i curge balele după expr. a dori, a pofti, a râvni. verbaicurgebaleledupă
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicurs
| curs substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | curs | cursul |
| plural | cursuri | cursurile | |
| genitiv-dativ | singular | curs | cursului |
| plural | cursuri | cursurilor | |