curmei definitie

CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței de vie. – Curm + suf. -ei. substantiv neutrucurmei

curméĭ n., pl. éĭe (d. curm 1. D. rom. vine rut. kurméĭ). Funie de scoarță de copac, maĭ ales de teĭ. Curmeĭ de viță, lemnu pe care vița-l produce în fiecare an: A găsi teĭ de curmeĭ, a găsi pretext. – Și curmeŭ, pl. eĭe (Cov.). Cp. cu bordeĭ, -deŭ. substantiv neutrucurmeĭ

curméi s. n., art. curméiul; pl. curméie substantiv neutrucurmei

CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. – Curm + suf. -ei. substantiv neutrucurmei

curmeiu n. 1. lemn scos pe tot anul de o viță de vie; 2. funie din scoarța arborilor: curmeiu de teiu [V. curmà]. substantiv neutrucurmeiu