curea definitie

cureá (curéle), s. f.1. Fîșie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Șiret de piele. – 4. Centură, fașă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Pușcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare și în sard.Der. curelar, s. m. (meșter care face curele, hamuri); curelărie, s. f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului); curelușe, s. f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζφ „ a tăia în fîșii; a face bucăți”, și mag. kurélye (Edelspacher 17). substantiv feminincurea

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc.; spec. o astfel de fâșie folosită ca cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia. substantiv feminincurea

cureá f., pl. ele (d. lat. corrĭgia, curea de la încălțăminte; it. coreggia, fr. courroie, sp. correa, pg. correia. Guturala între vocale a dispărut ca și în eŭ, graur și urez). Fășie [!] lungă și îngustă de pele [!]. Moșioară lungă și îngustă, sfoară. O veche măsură de lungime de 16 picĭoare. Nu mă țin (lasă) curelele saŭ nu mă ține (lasă) cureaŭa, nu-mĭ dă mîna, nu pot, nu îndrăznesc să fac un lucru. substantiv feminincurea

cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele substantiv feminincurea

cureà f. 1. fășie de piele lungă și îngustă: a-l ținea cureaua, a-i da mâna, a îndrăzni; 2. teren lung și îngust (termen de hotărnicie); 3. măsură de lungime de 16 picioare. [Lat. CORRIGIA]. substantiv feminincureà

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia. substantiv feminincurea

a nu-l mai ține cureaua expr. 1. a fi la capătul resurselor materiale. 2. a-și pierde vigoarea. substantiv femininanulmaiținecureaua

3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186). verbcur

CÚRE vb. III v. curge. verbcure

cúre (-r, -rs), vb.1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calulfugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage. verbcure

CÚRE vb. III v. curge. verbcure

CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate.Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs.Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). verbcurge

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicurea

curea  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curea cureaua
plural curele curelele
genitiv-dativ singular curele curelei
plural curele curelelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z