curat, -ă, curați, -te adj. 1. (d. infracțiuni) fără urme vizibile care să ducă la identificarea făptașului. 2. (d. infractori) cu alibi. 3. legal, care nu este în afara legii. adjectiv curat
curat a. 1. în opozițiune cu murdar: apă curată; 2. fig. nepătat: cu cuget curat; 3. natural: nu-i lucru curat; 4. sincer: vorbă curată; 5. fig. onest: sărac și curat. [Lat. COLATUS, străcurat, limpede]. ║ adv. 1. adevărat: te om avea curat ca pe o mamă CR.; 2. limpede: i-am spus curat că nu primesc. adjectiv curat
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. adjectiv curat
curát, -ă adj. (d. lat. curatus, îngrijit, curat, acurat, saŭ d. côlatus, part. d. côlare, a strecura. V. cur 2). Pur, limpede: apă curată. Pur, neamestecat: aur curat. Senin, limpede: aer curat. Spălat, curățat: mînĭ [!], rufe, pahare curate. Fig. Nepătat, cast, nevinovat, neprihănit: cuget curat, dragoste curată. Curatu adevăr, puru adevăr. Sărac și curat, sărac și onest. Aicĭ nu e lucru curat, e ceva neonest, e vre-o uneltire la mijloc. Curat la inimă, cu inima curată, fără perfidie. A ĭeși basma curată, a scoate pe cineva basma curată, a ĭeși, a scoate nevinovat, necompromis (cam iron.). Maĭca Prea Curată, Maĭca Domnuluĭ. Adv. În mod curat, fără pată, fără murdărie: om curat îmbrăcat saŭ îmbrăcat curat, curte măturată curat. Adevărat, clar: ĭ-am spus curat că nu vreaŭ. Acest om e curat dracu, e chear [!] dracu, e dracu gol. Curat că e dracu, adevărat că e dracu. Curat așa, chear așa. Pe curat, pe o hîrtie curată după ce aĭ redactat definitiv: a scrie. a transcrie o scrisoare pe curat. adjectiv curat
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte adjectiv curat
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Chiar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. adjectiv curat
preacuráta adj. f. (după vsl. prĭečista). Precista, Maĭca Domnuluĭ, imaculata fecĭoară. – Se scrie și prea curata și prea-curata. adjectiv preacurata
curat chilipir expr. foarte ieftin. adjectiv curatchilipir
a scăpa basma curată expr. a ieși cu bine dintr-o încurcătură / dintr-o situație dificilă. adjectiv ascăpabasmacurată
a scoate basma curată (pe cineva) expr. a scoate (pe cineva) nevinovat. adjectiv ascoatebasmacurată
2) cur, a -á v. tr. (lat. curare, a îngriji, maĭ degrabă de cît [!] d. côlare, a strecura. V. curat, scur, strecor). Vechĭ. Azĭ vest. Curăț, aleg ce e curat orĭ bun: a cura porumb (a-l dezghĭoca). V. intr. Curg (ca fr. couler, a curge, și courir, a alerga [le sang dans les veines, sîngele´n vine]). verb tranzitiv cur
curá (-r, -át), vb. – 1. A curăța. – 2. A despăduri, a defrișa. – 3. A desface coaja, pielița. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăți, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăța”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăța un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăța un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s. f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrișat, eliberat; iertat; curățit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăți, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrișa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanț; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a șmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăți); necurăți, vb. (a trăi în păcat); curățitor, adj. (care curăță; purificator); curățitură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; gunoi; resturi); curățiciune, s. f. (înv., puritate); curăție, s. f. (curăție; puritate; neprihănire, nevinovăție; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puțin înv.; necurăție, s. f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruație); curățenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruație; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurățenie, s. f. (murdărie; excrement); curătură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; teren desțelenit; coji curățate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curățitoare, s. f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi și reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Pușcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă și este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune și o der. directă din latină. verb tranzitiv cura
CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare) verb tranzitiv cura
CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji]. verb tranzitiv cura
2) cúră pers. III d. cur 2. verb tranzitiv cură
curà v. 1. (poetic) a curge: unde cură ’n poale un râu mititel BOL.; 2. fig. astfel astă dată vieața lor cura. Bol. [Vechiu-rom. a cura, a alerga = lat. CURRERE (v. curge)]. verb tranzitiv curà
CURÁ1, curéz, vb. I. Tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦ Refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. – Din germ. kurieren. verb tranzitiv cura
CURÁ2, curéz, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”. verb tranzitiv cura
CURÁ1, curez, vb. I. Tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦ Refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. – Din germ. kurieren. verb tranzitiv cura
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”. verb tranzitiv cura
*curéz v. tr. (lat. curare, a îngriji). Îngrijesc un bolnav, îl tratez în calitate de medic. Vindec, curarisesc. verb tranzitiv curez
cúrăț, a -á (vest și sud) și cúrăț saŭ -ésc, a -í (est) v. tr. (d. curat, de unde s´a făcut curățesc, apoĭ curăț. – Curăț, curețĭ, să curețe, în est curăț, curățĭ, să curățe saŭ să curățească). Fac curat măturînd, periind ș. a.: a curăța casa, haĭnele. Purific: ploaĭa a curățat aeru. Ĭaŭ coaja, frunzele, ramurile inútile, solziĭ, penele ș. a.: a curăța merele saŭ cartofiĭ de coajă, ramura de frunze, copacu de ramurĭ uscate, peștele de solzĭ, porcu de păr, țara de Jidanĭ. Iron. Despoĭ, jăfuĭesc [!]: vulpea m´a curățat de găinĭ. Răpesc, înlătur, mătrășesc, omor: vulpea mĭ-a curățat găinile, l-a curățat de pe fața pămîntuluĭ. V. refl. Mă fac curat. Iron. Mă liberez, mă cortorosesc, scap de: s´a curățat de banĭ (ĭ-a perdut [!], ĭ-a cheltuit), de păcate, de un prieten plicticos, mulțĭ s´aŭ curățat (de vĭață) în războĭ (aŭ murit). verb tranzitiv curăț
cúrăț, a -á (vest și sud) și cúrăț saŭ -ésc, a -í (est) v. tr. (d. curat, de unde s´a făcut curățesc, apoĭ curăț. – Curăț, curețĭ, să curețe, în est curăț, curățĭ, să curățe saŭ să curățească). Fac curat măturînd, periind ș. a.: a curăța casa, haĭnele. Purific: ploaĭa a curățat aeru. Ĭaŭ coaja, frunzele, ramurile inútile, solziĭ, penele ș. a.: a curăța merele saŭ cartofiĭ de coajă, ramura de frunze, copacu de ramurĭ uscate, peștele de solzĭ, porcu de păr, țara de Jidanĭ. Iron. Despoĭ, jăfuĭesc [!]: vulpea m´a curățat de găinĭ. Răpesc, înlătur, mătrășesc, omor: vulpea mĭ-a curățat găinile, l-a curățat de pe fața pămîntuluĭ. V. refl. Mă fac curat. Iron. Mă liberez, mă cortorosesc, scap de: s´a curățat de banĭ (ĭ-a perdut [!], ĭ-a cheltuit), de păcate, de un prieten plicticos, mulțĭ s´aŭ curățat (de vĭață) în războĭ (aŭ murit). verb tranzitiv curăț
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd verb tranzitiv curăța
curățì v. V. curățà. verb tranzitiv curățì
CURĂȚÍ vb. IV v. curăța. verb tranzitiv curăți
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) scăpa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. verb tranzitiv curăța
curățà v. 1. a face curat: a curăța casa, haine, mobile; 2. a lua jos coaja, frunzele, solzii: a curăța cartofi, pește; 3. a se spăla, a se scăpa de cineva, a-l prăpădi. verb tranzitiv curățà
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. verb tranzitiv curăța
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. verb tranzitiv curăța
a curăța coșul expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. verb tranzitiv acurățacoșul
| curat adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | curat | curatul | curată | curata |
| plural | curați | curații | curate | curatele | |
| genitiv-dativ | singular | curat | curatului | curate | curatei |
| plural | curați | curaților | curate | curatelor | |