reduceri si promotii 2018
Definitie cur - ce inseamna cur - Dex Online
Alege sensul dorit: cur - substantiv neutru cur - verb cur - verb tranzitiv

cur definitie

cur (cúruri), s. n.1. Șezut, fund. – 2. Anus. – 3. Buci. – 4. Fund, parte posterioară sau inferioară a unor obiecte. – Mr., megl., istr. cur. Lat. cūlus (Pușcariu 453; Candrea-Dens., 450; REW 2984; DAR); cf., it. sp. culo, prov., fr., cat. cul, port. cú.Der. curar, s. n. (opritoare la ham); curos (var. cureș), adj. (cu fundul mare); curimănos, adj. (cu bucile mari). substantiv neutru cur

1) cur n., pl. urĭ (lat. cûlus, it. sp. culo, fr. pv. cat. cul, pg. cu). Triv. Partea din apoĭ [!] a corpuluĭ animalelor. Fund: curu paharuluĭ. Coadă: curu căruțeĭ. Pupă: curu corăbiiĭ. Culată: curu tunuluĭ. Pl. m. curĭ (Iron.). Cur mare. A sta saŭ a ședea în cur, a ședea pe partea posterioară a corpuluĭ. Cur de găină, pecingine. substantiv neutru cur

cur (pop.) s. n., pl. cúruri substantiv neutru cur

CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus. substantiv neutru cur

cur să nu expr. (vulg., glum.) cum să nu. substantiv neutru cursănu

curpapir, s. n. invar. (vulg.) (sul de) hârtie igienică. substantiv neutru curpapir

nas în cur expr. (glum., vulg.) v. nas (1). substantiv neutru nasîncur

cur pictat expr. (vulg, peior.) 1. om fricos. 2. diletant, ageamiu. substantiv neutru curpictat

căzut în cur / în fund după (cineva / ceva) expr. (vulg.) care simte o atracție puternică (față de cineva / ceva) substantiv neutru căzutîncur

femeie șnur, fără țâțe, fără cur expr. (vulg., glum.) femeie exagerat de slabă. substantiv neutru femeieșnur

a pupa în cur (pe cineva) expr. (vulg.) a linguși (pe cineva); a manifesta o atitudine slugarnică (față de cineva). substantiv neutru apupaîncur

picat în cur / în fund (după cineva sau ceva) expr. (vulg.) care simte o atracție puternică (pentru cineva sau ceva). substantiv neutru picatîncur

a avea viermi / mâncărici în cur expr. (vulg.) a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul substantiv neutru aaveaviermi

cu palma-n cur expr. (vulg.) cu mâna goală, fără cele necesare. substantiv neutru cupalmancur

a linge în cur (pe cineva) expr. (vulg.) a linguși (pe cineva). substantiv neutru alingeîncur

mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă! substantiv neutru mădoarencot

a mușca de cur (pe cineva) expr. (vulg.) 1. a defăima (pe cineva), a calomnia (pe cineva). 2. a ironiza în continuu (pe cineva). 3. a cârti împotriva cuiva. substantiv neutru amușcadecur

mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici! substantiv neutru mutățicurul

a se duce pe cur expr. (adol., vulg.) a avea parte de necazuri; a da faliment. substantiv neutru aseducepecur

a-l mânca în cur / în fund expr. (vulg.) 1. a fi indisciplinat. 2. a avea o stare de neastâmpăr, a fi agitat. 3. a fi imprudent, expunându-se unor riscuri inutile (de a fi mustrat, molestat, bătut etc.). substantiv neutru almâncaîncur

a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent. substantiv neutru aldureaînbigă

gura bate curul prov. (vulg.) vorbele spuse în pripă atrag după sine regrete, repercusiuni etc. substantiv neutru gurabatecurul

a da curului sare expr. (vulg.) a face un lucru în mod superficial / de mântuială. substantiv neutru adacuruluisare

a avea un băț în cur expr. (vulg.) a avea mersul țeapăn substantiv neutru aaveaunbățîncur

a sta cu deștu-n cur / în fund / în gură expr. (vulg.) v. a sta cu brațele încrucișate. substantiv neutru astacudeștuncur

vezi că-ți pute curu’! expr. (adol., vulg.) minți! substantiv neutru vezicățiputecuru

a cădea cu curu-n pulă expr. (adol., obs.) a da de necaz. substantiv neutru acădeacucurunpulă

a lua ceva tare în cur expr. (vulg., glum.) a lua loc, a se așeza substantiv neutru aluacevatareîncur

a-i intra bețele în cur / în fund expr. (vulg.d. femei) a fi foarte slabă, a avea picioare subțiri. substantiv neutru aiintrabețeleîncur

a omorî arici cu curul expr. (vulg.) a fi nimfomană. substantiv neutru aomorîaricicucurul

drum bătut și cur frecat expr. (vulg.) afacere nerezolvată; efort inutil; drum făcut de pomană. substantiv neutru drumbătutșicurfrecat

a-și pune curul la treabă expr. (vulg.) a-și intensifica activitatea. substantiv neutru așipunecurullatreabă

a-și pune curul la bătaie expr. (pop., vulg.) 1. (d. femei) a-și folosi farmecele pentru a obține un avantaj. 2. a-și asuma un risc. substantiv neutru așipunecurullabătaie

a se da cu curul de pământ expr. (adol., vulg.) a se supăra; a se enerva, a se înfuria. substantiv neutru asedacucuruldepământ

a cădea în cur după cineva expr. (vulg.) a se îndrăgosti de cineva, a fi fascinat de cineva. substantiv neutru acădeaîncurdupăcineva

a se lua de cur și a sări în sus expr. (vulg.) a nu face nimic, a lenevi, a trândăvi substantiv neutru aseluadecurșiasăriînsus

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun. substantiv neutru asebăgacamuscancurulcalului

a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.). substantiv neutru asevârîcamuscancurulcalului

alivanti pour toujours și să mă pupi în cur! / în frunte! expr. (glum. vulg.) la revedere! substantiv neutru alivantipourtoujoursșisămăpupiîncur

3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186). verb cur

CÚRE vb. III v. curge. verb cure

cúre (-r, -rs), vb.1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calulfugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage. verb cure

CÚRE vb. III v. curge. verb cure

CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate.Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs.Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). verb curge

2) cur, a v. tr. (lat. curare, a îngriji, maĭ degrabă de cît [!] d. côlare, a strecura. V. curat, scur, strecor). Vechĭ. Azĭ vest. Curăț, aleg ce e curat orĭ bun: a cura porumb (a-l dezghĭoca). V. intr. Curg (ca fr. couler, a curge, și courir, a alerga [le sang dans les veines, sîngele´n vine]). verb tranzitiv cur

CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji]. verb tranzitiv cura

curá (-r, -át), vb.1. A curăța. – 2. A despăduri, a defrișa. – 3. A desface coaja, pielița. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăți, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăța”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăța un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăța un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s. f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrișat, eliberat; iertat; curățit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăți, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrișa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanț; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a șmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăți); necurăți, vb. (a trăi în păcat); curățitor, adj. (care curăță; purificator); curățitură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; gunoi; resturi); curățiciune, s. f. (înv., puritate); curăție, s. f. (curăție; puritate; neprihănire, nevinovăție; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puțin înv.; necurăție, s. f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruație); curățenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruație; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurățenie, s. f. (murdărie; excrement); curătură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; teren desțelenit; coji curățate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curățitoare, s. f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi și reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Pușcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă și este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune și o der. directă din latină. verb tranzitiv cura

CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare) verb tranzitiv cura

2) cúră pers. III d. cur 2. verb tranzitiv cură

curá1 (a ~) (rar) (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 cureáză verb tranzitiv cura

curá2 (a ~) (reg.) (a curăți știuleții) vb., ind. prez. 3 cureáză/cúră verb tranzitiv cura

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cur

cur   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cur curul
plural cururi cururile
genitiv-dativ singular cur curului
plural cururi cururilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z