cur definitie
cur (cúruri), s. n. – 1. Șezut, fund. – 2. Anus. – 3. Buci. – 4. Fund, parte posterioară sau inferioară a unor obiecte. – Mr., megl., istr. cur. Lat. cūlus (Pușcariu 453; Candrea-Dens., 450; REW 2984; DAR); cf., it. sp. culo, prov., fr., cat. cul, port. cú. – Der. curar, s. n. (opritoare la ham); curos (var. cureș), adj. (cu fundul mare); curimănos, adj. (cu bucile mari). substantiv neutrucur
1) cur n., pl. urĭ (lat. cûlus, it. sp. culo, fr. pv. cat. cul, pg. cu). Triv. Partea din apoĭ [!] a corpuluĭ animalelor. Fund: curu paharuluĭ. Coadă: curu căruțeĭ. Pupă: curu corăbiiĭ. Culată: curu tunuluĭ. Pl. m. curĭ (Iron.). Cur mare. A sta saŭ a ședea în cur, a ședea pe partea posterioară a corpuluĭ. Cur de găină, pecingine. substantiv neutrucur
cur (pop.) s. n., pl. cúruri substantiv neutrucur
CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus. substantiv neutrucur
cur să nu expr. (vulg., glum.) cum să nu. substantiv neutrucursănu
nas în cur expr. (glum., vulg.) v. nas (1). substantiv neutrunasîncur
căzut în cur / în fund după (cineva / ceva) expr. (vulg.) care simte o atracție puternică (față de cineva / ceva) substantiv neutrucăzutîncur
femeie șnur, fără țâțe, fără cur expr. (vulg., glum.) femeie exagerat de slabă. substantiv neutrufemeieșnur
a pupa în cur (pe cineva) expr. (vulg.) a linguși (pe cineva); a manifesta o atitudine slugarnică (față de cineva). substantiv neutruapupaîncur
picat în cur / în fund (după cineva sau ceva) expr. (vulg.) care simte o atracție puternică (pentru cineva sau ceva). substantiv neutrupicatîncur
a avea viermi / mâncărici în cur expr. (vulg.) a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul substantiv neutruaaveaviermi
a linge în cur (pe cineva) expr. (vulg.) a linguși (pe cineva). substantiv neutrualingeîncur
mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă! substantiv neutrumădoarencot
a mușca de cur (pe cineva) expr. (vulg.) 1. a defăima (pe cineva), a calomnia (pe cineva). 2. a ironiza în continuu (pe cineva). 3. a cârti împotriva cuiva. substantiv neutruamușcadecur
mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici! substantiv neutrumutățicurul
a se duce pe cur expr. (adol., vulg.) a avea parte de necazuri; a da faliment. substantiv neutruaseducepecur
a-l mânca în cur / în fund expr. (vulg.) 1. a fi indisciplinat. 2. a avea o stare de neastâmpăr, a fi agitat. 3. a fi imprudent, expunându-se unor riscuri inutile (de a fi mustrat, molestat, bătut etc.). substantiv neutrualmâncaîncur
a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent. substantiv neutrualdureaînbigă
gura bate curul prov. (vulg.) vorbele spuse în pripă atrag după sine regrete, repercusiuni etc. substantiv neutrugurabatecurul
a da curului sare expr. (vulg.) a face un lucru în mod superficial / de mântuială. substantiv neutruadacuruluisare
a sta cu deștu-n cur / în fund / în gură expr. (vulg.) v. a sta cu brațele încrucișate. substantiv neutruastacudeștuncur
vezi că-ți pute curu’! expr. (adol., vulg.) minți! substantiv neutruvezicățiputecuru
a cădea cu curu-n pulă expr. (adol., obs.) a da de necaz. substantiv neutruacădeacucurunpulă
a lua ceva tare în cur expr. (vulg., glum.) a lua loc, a se așeza substantiv neutrualuacevatareîncur
a-i intra bețele în cur / în fund expr. (vulg. – d. femei) a fi foarte slabă, a avea picioare subțiri. substantiv neutruaiintrabețeleîncur
drum bătut și cur frecat expr. (vulg.) afacere nerezolvată; efort inutil; drum făcut de pomană. substantiv neutrudrumbătutșicurfrecat
a-și pune curul la treabă expr. (vulg.) a-și intensifica activitatea. substantiv neutruașipunecurullatreabă
a-și pune curul la bătaie expr. (pop., vulg.) 1. (d. femei) a-și folosi farmecele pentru a obține un avantaj. 2. a-și asuma un risc. substantiv neutruașipunecurullabătaie
a se da cu curul de pământ expr. (adol., vulg.) a se supăra; a se enerva, a se înfuria. substantiv neutruasedacucuruldepământ
a cădea în cur după cineva expr. (vulg.) a se îndrăgosti de cineva, a fi fascinat de cineva. substantiv neutruacădeaîncurdupăcineva
a se lua de cur și a sări în sus expr. (vulg.) a nu face nimic, a lenevi, a trândăvi substantiv neutruaseluadecurșiasăriînsus
a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun. substantiv neutruasebăgacamuscancurulcalului
a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.). substantiv neutruasevârîcamuscancurulcalului
alivanti pour toujours și să mă pupi în cur! / în frunte! expr. (glum. vulg.) la revedere! substantiv neutrualivantipourtoujoursșisămăpupiîncur
3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186). verbcur
CÚRE vb. III v. curge. verbcure
cúre (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage. verbcure
CÚRE vb. III v. curge. verbcure
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). verbcurge
2) cur, a -á v. tr. (lat. curare, a îngriji, maĭ degrabă de cît [!] d. côlare, a strecura. V. curat, scur, strecor). Vechĭ. Azĭ vest. Curăț, aleg ce e curat orĭ bun: a cura porumb (a-l dezghĭoca). V. intr. Curg (ca fr. couler, a curge, și courir, a alerga [le sang dans les veines, sîngele´n vine]). verb tranzitivcur
CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji]. verb tranzitivcura
curá (-r, -át), vb. – 1. A curăța. – 2. A despăduri, a defrișa. – 3. A desface coaja, pielița. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăți, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăța”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăța un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăța un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s. f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrișat, eliberat; iertat; curățit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăți, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrișa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanț; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a șmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăți); necurăți, vb. (a trăi în păcat); curățitor, adj. (care curăță; purificator); curățitură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; gunoi; resturi); curățiciune, s. f. (înv., puritate); curăție, s. f. (curăție; puritate; neprihănire, nevinovăție; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puțin înv.; necurăție, s. f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruație); curățenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruație; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurățenie, s. f. (murdărie; excrement); curătură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; teren desțelenit; coji curățate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curățitoare, s. f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi și reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Pușcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă și este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune și o der. directă din latină. verb tranzitivcura
CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare) verb tranzitivcura
2) cúră pers. III d. cur 2. verb tranzitivcură
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicur
| cur substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | cur | curul |
| plural | cururi | cururile | |
| genitiv-dativ | singular | cur | curului |
| plural | cururi | cururilor | |