reduceri si promotii 2018
Definitie cumpănă - ce inseamna cumpănă - Dex Online

cumpănă definitie

cúmpănă f., pl. ene și rar enĭ (vsl. kompona, cumpănă, kamŭbanŭ, clopot, d. lat. campána, clopot; bg. kypona, cumpănă, ung. kompona, alb. kumbonă). Balanță (cantar [!]) cu doŭă discurĭ: a trage greŭ la (saŭ în) cumpănă. Pîrghie de rîdicat [!] greutățĭ, ca la fîntînĭ în România. Fir c´o greutate la capăt cu care zidariĭ verifică dacă un zid e vertical. Nivel de constatat dacă un plan e orizontal. Mold. nord. Gură de zmeŭ. A sta în cumpănă, a șovăi, a fi nehotărît. A fi în cumpănă, a te afla în primejdie. Timpurĭ de grea cumpănă, timpurĭ critice, pline de primejdiĭ. Cumpăna nopțiĭ, mezu [!] nopțiĭ. V. cumpăt și îndreptar. substantiv feminin cumpănă

cúmpănă s. f., g.-d. art. cúmpenei; pl. cúmpene substantiv feminin cumpănă

cumpănă f. 1. balanță: a trage greu la cumpănă; 2. pârghie de ridicat greutăți: cumpănă de fântână; 3. vârtejul unei mori de vânt; 4. culmea unei case țărănești; 5. unealta zidarilor; 6. fig. echilibru, nehotărîre: a stă în cumpănă; 7. fig. moment deciziv, primejdie: în vremi de grea cumpănă; chiar din cumpăna morții sănătos îl ridică PANN. [Slav. KOPONA]. substantiv feminin cumpănă

CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona. substantiv feminin cumpănă

CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Înjghebare simplă pentru scos apă din fîntînă, alcătuită dintr-o bîrnă de lemn așezată pe un stîlp înalt; funcționează ca o pîrghie cu brațe neegale, de cel mai lung fiind agățată găleata, iar de cel mai scurt fixîndu-se greutăți pentru păstrarea echilibrului. Cumpenele fîntînilor țipă, din cîmpiile rodnice și din satul plin de viață vine zvonul înserării. SADOVEANU, O. I 50. Plînge-un pui de ciocîrlie Sus pe cumpăna fîntînii. GOGA, P. 104. Fîntînă era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă. CREANGĂ, P. 204. Ograda... se-ntindea gălbuie în lună și numai o fîntînă își mișca gemînd cum­păna ei în vînt. EMINESCU, N. 51. O cumpănă se-nalță aproape de un puț Și-n orizon se-ndoaie, ca gîtul unui struț. ALECSANDRI, O. 189. 2. Cîntar format dintr-o pîrghie cu brațe egale și o limbă sensibilă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. Mintea lui ca o cumpănă se clătina. CONTEM­PORANUL, VII 213. Îi va da atîți galbeni care să tragă la cumpănă cît și mătăsăria. ISPIRESCU, L. 399. Cumpăna de cîntărit mostrele de producție. I. IONESCU, P. 536. ◊ F i g. Cumpăna gîndirii-mi și azi nu se mai schimbă. EMINESCU, O. I 203. Sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! ALECSANDRI, P. I 125. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. Fiecare se crezu obligat să arunce în cumpănă cîte-o vorbă. REBREANU, R. 1142. A trage (greu) în cumpănă = a repre­zenta o valoare, a avea importanță. Declarația martorului în fața justiției a tras greu în cumpănă. A fi (sau a sta) în cumpănă (rar în cumpene) = a șovăi în luarea unei hotărîri, a fi nedecis, a se afla în dilemă. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănâ-i era. TEODORESCU, P. P. 451. (Învechit) A pune pe cineva în cumpănă = a-l pune în încurcătură, a-l face să șovăie (înainte de a lua o hotărîre). Cererea lor puse în mare cumpănă și amețeală pe Bathori. BĂLCESCU, O. II 103. O.II 103. ♦ Echilibru. Cînd s-au întors ca să se caute îndărăpt, au prăpădit cumpăna și au picat în apă. SBIERA, P. 290. ◊ Loc. adj. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. Rămase de pază, cu flinta în cumpănă. GA­LACTION, O. I 297. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține (ceva) în poziție suspendată, făcînd să balanseze. ◊ (F i g.) Nimic nu garantează mai bine propriele drepturi ale fiecăruia ca respectul ce trebuie să avem noi înșine pentru drepturile care le țin în cumpănă. GHICA, S. 194. ◊ (În e x p r.) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = linie sau punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul din cele două versante. ◊ (Poetic) Zorii mijesc și stăm la cumpăna apelor. Ape se-afundă-n trecut, ape curg în viitor. BANUȘ, B. 94. Cumpăna nopții = miezul nopții. Cumpăna nopții se pleacă spre zori Și pîlcuri de pîclă încep a se pierde Cînd scapără-n zare înalte-aurori. DEȘLIU, N. 76. Tîrziu, în cumpăna nopții, aude o voce pe șoptite. ȘEZ. XX 104. ♦ F i g. Limită, măsură; moderație. Vasile Pomîrlă a vrut întîi s-arunce un răspuns mînios, dar ascultînd, a aflat în vorba lui Dima o cumpănă și o bunătate care i-au topit mînia pe loc. GALAN, Z. R. 376. Folositoare sînt cunoașterile și învățăturile, dar mai presus de ele trebuie să aibă omul, în ființa lui, bună cumpănă a înțelepciunii fi a inimii. SADOVEANU, D. P. 173. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. Dacă soarta l-ar fi pus într-o treaptă mai naltă, unde..... să ție cumpăna Temidei, asupriții și împilațiiatît de mulți la numărar fi pierdut pierzindu-l. NEGRUZZI, S. I 244. ♦ A noua dintre cele 12 constelații ale zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (Neobișnuit) Braț pe care stă așezat (sau de al cărui cîrlig șe agață) receptorul telefonului; furcă. Tele­fonul, ridicat din cumpănă, nu răspundea chemărilor. C. PETRESCU, C. V. 142. 5. Soartă (în special rea), primejdie, nenorocire, încercare la care este supus cineva. Oamenii își aminteau... de dragostea cu care frații lor, muncitorii de la oraș, îi ajutaseră la vremea cumpenei. MIHALE, O. 364. Mi s-a arătat în stele cumpănă de moarte pentru viața ta. SADO­VEANU, D. P. 24. Intrase țara noastră în cumpăna ei grea. TOMA, C. V. 368. Mi-a spus vrăjitoarea c-am să trec o cumpănă mare. CONTEMPORANUL, VII 7. A scăpat de o cumpănă. SEZ. IX 150. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. Lumina colțului nostru de rai se schimbase... scăderea lunii prevestea cumpănă. SADOVEANU, N. F. 101. Bărbatul ei... murise într-o cumpănă, zdrobit de-un brad într-o furtună. SADOVEANU, O. VIII 8. 6. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale (v. n i v e l ă d e a p ă) sau verticale *{v. f i r c u p l u m b) a unui obiect. Dreaptă cum era stîncă de parcă era trasă la cumpănă, avea totuși jos și cam la mijloc o scobitură destul de adîncă. HOGAȘ, M. N. 161. substantiv feminin cumpănă

cúmpănă (cúmpene), s. f.1. Balanță, cîntar. – 2. Balanță, constelație. – 3. Cantitate de brînză ce reprezintă cîștigul propietarului unei turme. – 4. Așchie. – 5. Pîrghie. – 6. Targă, brancardă. – 7. Dispozitiv de scos apa din fîntînă. – 8. Balansoar, culisă. – 9. Pendulă. – 10. Orcic, cruce. – 11. Greutate cu plumb. – 12. Echilibru, echidistanță. – 13. Ponderație, cumpătare. – 14. Margine, limită, frontieră. – 15. Linia despărțitoare a apelor. – 16. Șovăială, bîlbîială, năuceală. – 17. Pericol, necaz, belea. Sl. kǫpona, din lat. campana (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 87; Byhan 314; Berneker 600; Conev 78), cf. bg. kăpona, alb. kumpóna. Der. directă din lat. (Schuchardt, Vokalismus, III, 51; Șeineanu, Semasiol., 181), nu este posibilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 277. – Der. cumpăni, vb. (a cîntări; a echilibra, a egala; a compara, a pune în balanță, a confrunta; refl., a se asemăna, a fi la fel; a considera, a aprecia; a măsura, a calcula; a trece dincolo de zenit, a începe să coboare; a fi în echilbru instabil; refl., a intenționa, a se gîndi la, a plănui; refl., a oscila, a fluctua; refl., a șovăi, a se îndoi, a oscila; a sta în echilibru; a contrabalansa, a echilibra); cumpănitor, adj. (care cumpănește); cumpăneală, s. f. (echilibru, cumpănire, chibzuială); descumpăni, vb. (a dezechilibra); necumpănit, adj. (nechibzuit); precumpănitor, adj. (decisiv, determinant). După Edelspacher 17, din rom. provine mag. kompona. substantiv feminin cumpănă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cumpănă

cumpănă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cumpănă cumpăna
plural cumpene cumpenele
genitiv-dativ singular cumpene cumpenei
plural cumpene cumpenelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z