cumnat definitie

CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. substantiv masculin și feminincumnat

cumnát (cumnáți), s. m. – Fratele unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. – Mr., megl. cumnat, istr. cumnǫt. Lat. cognatus (Diez, I, 132; Pușcariu 422; Candrea-Dens., 438; REW 3755; DAR); cf. alb. kunat (Meyer 214), it. cognato (v. sard. cumnadu), prov. cunhat, cat. cunyat, sp. cuñado, port. cunhado. – Der. cumnată, s. f. (sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț); (în)cumnăți, vb. (a deveni cumnați); cumnăție, s. f. (gradul de rudenie între cumnați); cumnățesc, adj. (de cumnați); cumnățește, adv. (precum cumnații). Din rom. provin bg. kumnatul (Capidan, Raporturile, 231), rut. kumnat (Miklosich, Etym. Wb., 147; Candrea, Elemente, 407; Berneker 644). substantiv masculin și feminincumnat

cumnát s. m., pl. cumnáți substantiv masculin și feminincumnat

cumnat m. bărbatul surorii. [Lat. COGNATUS]. substantiv masculin și feminincumnat

cumnát, -ă s. (lat. cognatus, cognat, d. con-, împreună, și gnatus, natus, născut; it. cognato, pv. cunhat, sp. cuñado, pg. cunhado; alb. kunát. D. rom. vine rut. kumnát. V. nat). Fratele orĭ sora soțuluĭ orĭ soțiiĭ. V. tătăișă. substantiv masculin și feminincumnat

CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. substantiv masculin și feminincumnat

CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Rudă prin alianță, considerată în raport cu soții și soțiile fraților și surorilor sale sau cu frații și surorile soției sale (și cu soții și soțiile acestora); termen de adresare în­tre persoane cu acest guad de rudenie (adesea însoțit ds numele persoanei respective). Ai pus și pentru cumnatu-meu Haralambie tacîm, mătușă Anghelină? SADOVEANU, N. F. ll. Mitrea a găsit acolo numai pe cumnata cea mică, Nastasia. SADOVEANU, M. C. 62. Trăia în pace și în liniște cu soția și cumnatele sale. ISPIRESCU, L. 8. Se trezea la ușa ei cu Dănilă, cumnatu-său. CREANGĂ, P. 38. substantiv masculin și feminincumnat

cumnátă s. f., g.-d. art. cumnátei; pl. cumnáte substantiv masculin și feminincumnată

*cumnátă-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. cumnátă-mii (-tii, -sii) substantiv masculin și feminincumnatămea