reduceri si promotii 2018
Definitie cuminte - ce inseamna cuminte - Dex Online

cuminte definitie

CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. adjectiv cuminte

cumínte adj. (cu și minte). Prudent, deștept: om, femeĭe cuminte; oamenĭ, femeĭ cumințĭ. (Se poate scrie și cu minte, și atuncĭ e invariabil: oamenĭ cu minte). adjectiv cuminte

cumínte adj. m. și f., pl. cumínți adjectiv cuminte

cuminte a. înțelept, cu judecată, prevăzător. [V. minte]. adjectiv cuminte

CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ♦ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. -- Cu + minte. adjectiv cuminte

CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. (Despre persoane, în special despre copii) Cu purtări bune, liniștit, calm, așezat. Cum m-am făcut apoi cuminte Cu vremea ce înainta, Și m-am trezit pe nesimțite Că-mi zice satul: dumneata. GOGA, P. 21. Ai mai văzut v’un băiet cuminte și babă frumoasă? ȘEZ. XI 74. ◊ (Adverbial) Stai cuminte, Petrișor! DAVIDOGLU, M. 10. Masa de invalizi stă acum cuminte în fața mausoleului. SAHIA, N. 19. 2. Cu judecată, deștept, înțelept. Îmi rămase deo­dată stăruitoare, înaintea ochilor, figura cuminte și deș­teaptă a măgărușului meu. SADOVEANU, O. VI 65. Să ne-așezăm în sat la noi, S-avem în deal o casă, Să fiu cel mai cuminte-n sat Și tu cea mai frumoasă. GOGA, P. 41. A fost cuminte om; dar nu știu cum, Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I 229. Se vedea cît de colo că vorbea cu înțelepciune și supunere. Văzînd împăratul un tînăr așa de cuminte, prinse dragoste de el. ISPIRESCU, L. 22. ◊ F i g. Eu văd de-a­tîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264. Bistrița, cuminte, îl ocolește [muntele], făcînd un cot larg în dreapta. VLAHUȚĂ, O. A. II 168. În al umbrei întuneric, Te asamăn unui prinț Ce se uit-adinc în ape Cu ochi negri și cuminți. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Adverbial) Nică-și zise-n sine: Nu-i cuminte, nici nu-i bine, Să mă pun cu toții-acum. CASSIAN, în POEZ. N. 111. ◊ (Substantivat) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. CREANGĂ, A. 70. ♦ Prevăzător, prudent. Cei doi frați mai cuminți și-au făcut niște ocoale frumoase de răzlogi. SBIERA, P. 1. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. ◊ (Adverbial) Ți-ai păstrat cuminte ju­mătate din avere. CARAGIALE, O. III 61. adjectiv cuminte

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cuminte

cuminte   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuminte cumintele cuminte cumintea
plural cuminți cuminții cuminți cumințile
genitiv-dativ singular cuminte cumintelui cuminți cuminții
plural cuminți cuminților cuminți cuminților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z